ISU Vaslui organizează astăzi Ziua Porților Deschise, pentru că este "Marți 13"
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (I.S.U.) ,,Podul Înalt” al județului Vaslui organizează astăzi Ziua porților deschise, cu ocazia zilei „Marți 13”. Îndemnul I.S.U Vaslui este “Preveniți ghinionul”.
Toți cei care doresc să cunoască mai multe despre activitatea pompierilor, misiunile acestora, tehnica de intervenție sau modul în care decurge o zi într-o subunitate sunt așteptați să participe la eveniment, între orele 10.00 – 14.00. Vor fi prezentate publicului tehnica de intervenție utilizată în situații de urgență, modalitatea în care acționează salvatorii, se vor face recomandări specifice de comportare privind tipurile de risc ce se pot manifesta la nivelul județului Vaslui.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.) și E-ON România au încheiat, în anul 2012, un protocol de colaborare privind derularea în comun a unor campanii de informare, prevenire și conștientizare a cetățenilor asupra pericolelor la care sunt expuși în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie. Protocolul, al cărui obiectiv principal este reducerea numărului incidentelor și, implicit, al victimelor, este primul de acest fel încheiat între I.G.S.U. și o companie din sectorul energetic din România.
Cetățeanul este veriga importantă în procesul de gestionare a situațiilor de urgență. Rolul său devine unul major prin însușirea și aplicarea informațiilor care vin din partea instituțiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relațiile cu familia, comunitatea și mediul înconjurător. (G.P)