Social

Crescătorii de ovine au mai primit o lună în plus pentru comercializarea lânii

Guvernul a modificat programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii. Astfel, a fost prelungită perioada în care se valorifică lâna de la 30 septembrie 2019, până la data de 21 octombrie 2019, inclusiv.

Pentru încasarea ajutorului de minimis, crescătorii de ovine au obligația să depună la Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui documente justificative care atestă comercializarea producției de lână, până la data de 1 noiembrie 2019. Valoarea sprijinului financiar acordat în anul 2019 este de 2 lei/kilogram pentru lâna comercializată. Perioada de înscriere a crescătorilor de animale în registrul unic pentru accesarea programului pentru anul 2019 s-a încheiat în data de 28 martie. Până la sfârșitul lunii martie s-au înscris în program 125 crescători de ovine locali: 110 persoane fizice care dețin atestat de producător, o persoana fizică autorizată, 13 întreprinderi individuale și o stațiune de cercetare. 20 de persoane au depus documente justificative de valorificare a lânii către un centru de colectare sau un intermediar agreat. Este vorba despre comercializarea unei cantități totale de 37.660 kilograme (kg) lână: 1.250 kg din rasa Țigaie, 28.871 kg din rasa Merinos și 7.539 kg lână din alte rase.

Din păcate, crescătorii de ovine din județul Vaslui care au animale din rasele Caracul și Țurcană nu își pot comercializa producția de lână. Dintr-un efectiv total de 300.000 de capete, un procent de 60% din efective sunt din cele două rase care nu au căutare pe piață.

Acești fermieri stochează lâna și așteaptă să o vândă mai târziu. Lâna grosieră din rasele Țurcană și Caracul este mai puțin căutată”, a spus Aurel Ghineț, director adjunct al DAJ Vaslui.  (Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button