Home » Administratie » Probleme în aplicarea noului regulament de publicitate din municipiul Vaslui

Probleme în aplicarea noului regulament de publicitate din municipiul Vaslui

Consiliul Local (CL) Vaslui a aprobat regulamentul de organizare și desfășurare a activității de afișaj, publicitate și reclama in municipiul Vaslui.

Consilierul Sorin Radu a spus că acest regulament trebuie să sprijine mediul de afaceri local și să ajute la dezvoltarea economică a zonei: „Regulamentul de publicitate este foarte important pentru dezvoltarea municipiului, a climatului economic. Ne trebuie un regulament care să stimuleze economia Vasluiului, care nu o duce pe roze, să găsim facilități pentru că această roată economică se învârte foarte greu. Poliția Locală și celelalte structuri care trebuie să aplice regulamentul să caute ca toată lumea să respecte legea, să fie un tratament egal. Nu putem să creem bariere unora și facilități altora. Cei care se ocupă de avizarea panourile publicitare să intervină pentru ca toată lumea să intre în legalitate”.

Un punct interesat din cadrul regulamentului prevede ca toate firmele luminoase să fie montate la o distanță de minim trei metri de la sol.

„Dacă păstrăm în regulament acest punct, primii care trebuie să dărâme ceva sunt cei de la Primăria Vaslui, pentru că avem o firmă luminoasă la Centrul social de zi de pe strada Valter Mărăcineanu, care este amplasată la mai puțin de trei metri”, a explicat Radu Sorin.

Reprezentanții aparatului tehnic din cadrul primăriei Vaslui au precizat că trebuie plasate la cel puțin trei metri de sol doar firmele iluminate, nu și casetele luminoase ale firmelor.

„Legislația este foarte clară. Firmele iluminate trebui montate la cel puțin trei metri de sol. E vorba despre acele reflectoare care sunt amplasate deasupra sau în partea de jos să lumineze firma. E nevoie de trei metri pentru a putea citi scrisul de pe firmă, pentru că dacă este prea aproape este luminată prea tare și nu vezi să citești. De aceea trebuie această distanță minimă”, a spus Ana Maftei, arhitectul Primăriei Vaslui.  (Dănuț CIOBANU)

About Tehno Redactor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Autoritățile anunță pagube de peste 57 de milioane de lei în urma inundațiilor

Autoritățile județene s-au întrunit, ieri, într-o ședință extraordinară, pentru ...

Se opreste apa în Bârlad pentru înlocuire de hidrați

Vineri, 3 iulie, între orele 9-12 , apa potabilă ...

Personalitatea lui Ștefan cel Mare, evocată la ”Podul Înalt”, la 516 ani de la trecerea domnitorului Moldovei în eternitate

Autoritățile județene, dar și cele locale din comuna Muntenii ...