AdministratieSocial

Duda-Epureni își revine – 10 ani după „tunul” dat în vistieria primăriei

Administrația locală, condusă corect de primarul Petrică Chiriac, a scos comuna din situația dezastruoasă în care se afla, reușind să o aducă pe linia dezvoltării.

Delapidarea Primăriei Duda-Epureni, de acum zece ani, care a dus la condamnarea fostului contabil și a casierei la trei ani și jumătate, respectiv patru ani și patru luni de închisoare cu executare, după ce au furat din bugetul local peste 860.000 de lei, a pătat imaginea instituției la vremea respectivă, iar noul primar a reușit cu greu să pornească dezvoltarea comunei.

Sunt la al doilea mandat. Aș putea spune că comuna era într-o situație foarte urâtă, în sensul că am preluat-o cu datorii de 5-6 miliarde de lei către furnizori, probleme financiare și judiciare, pentru că după cum știți au avut loc niște condamnări. Aș putea spune că Duda –Epureni era într-o râpă. Am pornit foarte greu, în sensul că furnizorii nu aveau încredere în noi să ne dea ceva. Am încercat în primul mandat să integrez această comună, chiar am reușit să accesez un proiect pe GAL și am modernizat centrul comunei. Avem un ansamblu acolo, unde ne facem ziua comunei, o scenă, un parc, un părculeț și un loc de joacă pentru copii. Și pentru școală am amenajat un teren sintetic pentru că nu aveau copiii unde să-și desfășoare activitățile școlare. Treptat furnizorii și-au recăpătat încrederea în instituția noastră și am reușit să pietruim în mare parte drumurile comunale și sătești. Aș putea spune că la momentul în care discutăm acuma avem asfalt undeva la 55% în comună, asta pentru pentru că acum două luni am finalizat un proiect în care am avut cinci kilometri de asfalt cu acces la proprietăți în valoare de 8,6 milioane de lei, fonduri guvernamentale. Lucrăm la un alt proiect pentru încă opt kilometri de asfalt. Epureniul este asfaltat 90%, Valea Grecului 60-70%, iar Duda, o localitate înșiruită de-a lungului drumului județean, și ăsta ne-a fost ajutorul cel mai mare, e asfaltată toată. S-au făcut și trei poduri din beton, unul la Valea Grecului, două la Duda. Și uite așa, ușor – ușor, Duda-Epureni prinde un pic de contur, ne-a declarat Petrică Chiriac, primarul comunei Duda-Epureni.

După furtul banilor, nici localnicii nu mai avea încredere în salariații primăriei, motiv pentru care nu-și mai plăteau taxele.

Când am venit aici gradul de colectare era undeva la 40% și aveam probleme mari. Acum situația a revenit la normal. Chiar am asfaltat, cu bani din bugetul local, 600 de metri în fața școlii Valea Grecului. Anul acesta avem un proiect de asfaltare din bugetul propriu, am semnat contractul cu Viacons Rutier, se va face accesul către cimitirele din Duda și Novaci. Mergem pe ideea asta de a face lucruri concrete și durabile. Am mai finalizat anul acesta un proiect de pietruire pe o distanță de 2,1 kilometri . Am reușit să strângem la buget acești bani printr-o bună colectare, mergem spre 70% ” , a mai spus primarul.

Autoritățile locale vor să rezolve problema apei potabile și să aducă gazul în comuna Duda-Epureni

Avem un proiect, pe care l-am găsit aici, pentru aducțiunea cu apă. Nu a fost lucrat ca lumea. Constructorul nu a respectat proiectul. A forat niște puțuri. Eu am fost nevoit să refac proiectarea. Expertiza tehnică este făcută. Suntem în fază de avizare, sper ca până prin decembrie să scoatem la licitație, din nou, acest proiect. Dar suntem prinși și într-un proiect mai mare al județului, iar satele Duda, Epureni și Valea Grecului vor fi racordate la rețeaua de apă a orașului. Se află în fază de proiectare și o să includă și proiectul ăsta pe care îl avem noi. Am demarat o procedura aș putea spune, e forma incipientă a unui proiect de aducțiune de gaz în comună. Am avut discuții cu o doamnă proiectant de la București. Documentația e începută, strângem semnături prin sate să vedem dacă avem sprijinul din partea cetățenilor. Urmează să stabilim traseele. O aștept pe doamna proiectant prin noiembrie –decembrie să vină încoace să stabilim procedurile tehnice. Eu sper ca acest prin proiect, în următorii trei-patru ani, să fie gaz în localitatea Epureni și am în vedere și localitățile Duda și Valea Grecului. Eu vreau să calc pe urmele unor comune pe care le luăm ca referință, să spunem Pădureni, Hoceni. Într-adevăr au o continuitate la nivelul conducerii. Eu le-am explicat cetățenilor că trebuie să pui piatră peste piatră dacă vrei să ajungi Pădureniul din urmă”, a mai spus edilul comunei. (Cristian DIMA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button