SanatateSocial

Copil de un an, găsit mort de echipajul TIM într-o locuință din Gârceni

Un copil în vârstă de un an a fost găsit mort, într-o locuință din Gârceni, de către echipajul medical de terapie intensivă mobilă solicitat prin numărul de urgență 112 de părinții micuțului. Din câte se pare, bebelușul figura in evidențele medicilor cu grave probleme de sănătate. 
Moarte suspectă la Gârceni, acolo unde un copil și-a găsit sfârșitul la vârsta de doar un  an. Părinții au fost cei care l-au găsit pe micuț în stare de inconștiență, sunând după ajutor la numărul de urgență 112. Medicul de gardă din dispeceratul comun ISU – Ambulanță a trimis la caz o autosanitară de terapie intensivă mobilă. În momentul în care echipajul medical a ajuns la locuința indicată, copilul era deja mort.
„Echipajul de pe ambulanța TIM nu a mai intervenit, constatând decesul minorului. Din spusele părinților, copilul avea probleme grave de sănătate încă de la naștere”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Stanciu.
Micuțul de un an care s-a stins în brațele parinților figura în evidențele medicilor, printre altele, cu encefalopatie și edem pulmonar. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button