Business

Revolutie pe pia]a proiectelor europene. Investitiile din Moldova vor fi aprobate la Piatra Neamt

de Danut CIOBANU

Judetul Vaslui are o sansa nesperata sa recupereze rapid decalajul de dezvoltare fata de alte zone din Romania. Pe noul exercitiul financiar al UE pentru perioada 2020-2027, finantarile nerambursabile vor fi orientate prioritar spre proiectele regionale. in acest fel, primarii nu vor mai trebuie sa faca naveta la Bucuresti pentru aprobarea proiectelor, ci se vor deplasa la Piatra Neamt pentru validarea investitiilor.

in noul ciclu de finantare al Uniunii Europene (UE) pe perioada 2020 – 2027, proiectele de dezvoltare vor fi directionate mai mult la nivel regional. Vasile Paval, primarul municipiului Vaslui, a spus ca aceasta schimbare de strategie este avantajoasa pe plan local, pentru ca aprobarea proiectelor se va face la Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Nord Est Piatra Neamt.

„Suntem in 2020, an in care se incheie cel de-al doilea ciclu de finantare al UE. in prezent sunt in pregatire proiectele pentru bugetul 2020 – 2027. Acum finantarea nerambursabila se indreapta spre proiecte regionale, in cazul nostru pe Moldova. Este mai bine asa, pentru ca sa nu mai avem autoritatile de management ale proiectelor la Bucuresti, ci vor fi la ADR Piatra Neamt”, a precizat Vasile Paval.

Pe Axa Prioritara 4 din cadrul POR 2014-2020, Primaria Vaslui a depus pentru obtinerea de finantare nerambursabila un numar de noua proiecte, din care proiectul privind constructia unui pasaj in Crucea Garii a fost retras de la finantare. in total, doar pe aceasta aplicatie financiara municipiul Vaslui beneficiaza de o finantare de 27 milioane euro.

Din acest portofoliu de investitii, Primaria Vaslui a semnat contractele de finantare pentru proiectele privind constructia unei crese si a unei gradinite. Cresa va fi construita pe terenul care a apartinut fostei unitati militare din centrul municipiului Vaslui. De asemenea, gradinita va fi ridicata pe un teren din fata Spitalului Judetean de Urgenta Vaslui, urmand ca gradinita din Cartierul 13 Decembrie care functioneaza la parterul unui bloc sa fie desfiintata.

Alte doua proiecte privind constructia de case sociale in suburbia Rediu si dezvoltarea retelelor de transport local sunt la verificare la Ministerul Dezvoltarii.

Investitii in mediu si educatie

Proiectul european pe transportul local vizeaza extinderea rutelor, traseelor si statiilor pentru transportul public de calatori. Proiectul are la baza o componenta referitoare la achizitionarea de mijloace de transport de calatori ecologice si o componenta care priveste extinderea si modernizarea infrastructurii de transport local din municipiul Vaslui.

Tot pe segmentul transportului local, municipalitatea a intocmit un proiect care vizeaza realizarea unui depou pentru transportul public local.

Tot cu fonduri europene, Primaria Vaslui va finanta reconversia unui teren degradat din zona Parcului Copou in zona verde si de agrement. Prin proiectul propus se va realiza extinderea Parcului Copou pe o suprafata de 1,6 hectare, teren care se invecineaza cu parcul Copou si strada Andrei Muresanu.

Investitia consta in reconversia acestui teren nefolosit, care are gropi adanci de peste doi metri, in urma demolarii unor contructii anterioare.

Printr-un alt proiect european, municipalitatea vizeaza reabilitarea si modernizarea unitatilor de invatamant preuniversitar – Liceul «Ion Mincu».

Potrivit documentatiei tehnico-economice, investitia consta in realizarea unei constructii noi, cu regim de inaltime demisol si parter si cu functiune de ateliere scolare, pentru un efectiv de 267 elevi. La demisol va functiona un atelier de constructii, unde elevii vor invata tehnici de contructie, iar la parter va fi deschis un atelier auto.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button