Oierii vasluieni nu mai aruncă lâna pe câmp. Anul trecut au comercializat 123 tone de lână
Programul de subvenționare a comercializării lânii începe să dea roade și în județul Vaslui. În cursul anului trecut, crescătorii de ovine au devenit eligibili la plata subvenției de 2 lei/kilogramul de lână comercializată, pentru o cantitate totală de 123.398 kilograme de lână.
Conform legislației privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”, perioada de înscriere a crescătorilor de animale în Registrul unic pentru accesarea programului pentru anul 2019 s-a încheiat în data de 28 martie 2019.
În acest sens, Direcția pentru Agriculturǎ Județeanǎ (DAJ) Vaslui a primit și înregistrat în registrul unic pentru accesarea programului 125 cereri. Este vorba despre 110 persoane fizice care dețin atestat de producător, o persoană fizică autorizată, 13 întreprinderi individuale și o stațiune de cercetare.
”Din numărul total de solicitanți, 65 crescători de ovine au depus documente justificative de valorificare a lânii către un centru de colectare sau un intermediar agreat. Valoarea sprijinului financiar acordat în anul trecut a fost de 2 lei/kilogramul de lână comercializată”, a spus Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.
SC Eurobusiness 83 SRL Sibiu, punct de lucru Tutova, este centrul de colectare a lânii din județul Vaslui. Pentru încasarea ajutorului de minimis, crescătorii de ovine au obligația să depună la DAJ Vaslui documente justificative care atestă comercializarea producției de lână.
Din păcate, crescătorii de ovine din județul Vaslui care au animale din rasele Caracul și Țurcană nu își pot comercializa producția de lână. Dintr-un efectiv total la nivelul județului Vaslui de 300.000 de capete, un procent de 60% din efective sunt din cele două rase care nu au căutare pe piață.
(Dănuț CIOBANU)