Proiectele finanțate prin PNDL 1, adevărate bombe financiare pentru UAT-urile vasluiene
de Dănuț CIOBANU
Mai multe UAT-uri din județul Vaslui trebuie să termine o serie de investiții în timp record. Este vorba despre proiectele finanțate prin PNDL 1, care trebuie realizate până în luna septembrie 2020. În caz contrar, primăriile vor finanța cu bani de la bugetul local încheierea investițiilor. Unul din proiectele întârziate este Centrul Cultural Județean Vaslui, lucrare care trebuia recepționată până la finalul anului 2018.
Proiectele de investiții care sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDL1) 2013-2019 trebuie finalizate până în luna septembrie 2020. Termenul de derulare al acestor proiecte de dezvoltare a fost prelungit deja cu doi ani, iar unitățile administrativ teritoriale sunt obligate să le finalizeze până la începerea ultimului trimestru din acest an. În caz contrar, primăriile care nu încheie la termen proiectele vor veni cu bani de la bugetul local pentru a le finaliza.
”În cadrul PNDL 1 au rămas unele proiecte care au diverse probleme, iar toate aceste obiective trebuie încheiate la termen. Finanțarea prin acest program se derulează în perioada 2013-2019, plus o prelungire de doi ani. Dacă investițiile întârziate nu se finalizează la termen, există riscul ca autoritățile locale să pună bani de la bugetul local pentru a termina obiectivele de investiții. Eu îmi doresc ca toate aceste sume pentru dezvoltare să fie atrase de către județul Vaslui”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui.
La nivelul judeîului Vaslui, proiectele care beneficiază de finanțare prin PNDL 1 vizează modernizarea infrastructurii rutiere, contrucția de drumuri noi, poduri, podețe etc. La această dată, sunt mai multe proiecte a căror execuție este întârziată, cum ar fi cele din Negrești, Fălciu, Dimitrie Cantemir, Murgeni, Alexandru Vlahuță. Practic, primăriile care nu încheie la termen toate aceste proiecte vor pune bani de la bugetul local pentru a finaliza investițiile.
Centrul Cultural, un proiect întârziat
Și CJ Vaslui are un proiect care trebuie finalizat până în luna septembrie 2020. Este vorba despre proiectul ”Reparații capitale și refuncționalizarea Casa Armatei Vaslui – Centrul Cultural Județean Multifuncțional”. Investiția beneficiază de o finanțare de la bugetul de stat de 16 milioane de lei, prin intermediul PNDL 1.
”Se lucrează la acest proiect, dar se lucrează încet. Am avut un dialog cu constructorul în vederea refacerii graficului de execuție, astfel încât să nu ajungem la rezilierea contractului. Constructorul a spus că merge mai departe. Sperăm ca această discuție a fost de bun augur, pentru că proiectul trebuie finalizat în acest an. Lucrarea a început de mai mult timp, finanțarea există și sper că ușor, ușor să fie terminată. Sunt probleme cu forța de muncă, dar și aceasta trebuie plătită. În prezent, stadiul de realizare al lucrării este de 65%. Până acum au fost investite 8 milioane de lei și mai trebuie investite alte 8 milioane de lei”, a spus Ciprian Trifan.
Speranța autorităților județene este ca Centrul Cultural să se finalizeze până în toamnă, când va avea loc Festivalul de Umor “Constantin Tănase”. În cursul anului 2017, lucrările la proiect s-au blocat din cauza intrării în insolvență a SC Corevas Vaslui. Ulterior, CJ Vaslui a refăcut proiectul și expertiza pentru a nu fi probleme cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și a demarat organizarea unei noi licitații publice. Astfel, în cursul lunii noiembrie 2018, CJ Vaslui a semnat cu SC Nortek Trust AG SRL Bacău contractul de execuție a proiectului. Inițial, proiectul trebuia finalizat până la sfârșitul anului 2018, dar CJ Vaslui a obținut o prelungire cu încă doi ani a termenului de execuție.