Sanatate

Analize medicale gratuite pentru sute de persoane din comuna Dragomirești

Comuna Dragomirești va încheia în acest an unul din cele mai mari proiecte din zona Moldovei, dedicat persoanelor de etnice romă. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se intitulează „Desegregarea romilor prin aplicarea, gestionarea și operaționalizarea măsurilor de includere și de reducere a excluziunii sociale aplicând tactici integrate”. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma 24 milioane lei, din care contribuția neramburasbilă europeană este de 20.3 milioane lei și 3.3 milioane lei fonduri din bugetul național.

Una din activitățile finanțate în cadrul proiectului privește acordarea de servicii medicale pentru persoanele din grupul țintă. În acest sens au fost amenajate două cabinete de analize medicale și un cabinet stomatologic. De asemenea, în cadrul proiectului a fost achiziționat un microbuz, iar persoanele care au nevoie de analize medicale mai complexe sunt transportate gratuit la Vaslui sau Iași.

”S-au făcut analizele medicale pentru 200 de persoane din grupul țintă și urmează ca și restul beneficiarilor din proiect să facă aceste analize. Unele analize au fost făcute în comună, iar o parte din persoane au fost transportate la Vaslui”, a precizat Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.

Grupul țintă al proiectului este format din 551 de persoane, aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din satele Doagele și Rădeni. În total, în cele 11 sate ale comunei Dragomirești este o populație de 5.270 persoane, din care 1.500 persoane de etnie romă. Comuna Dragomirești este amplasată la o distanță destul de mare de principalele orașe: Vaslui – 40 kilometri, Bacău – 56 kilometri și Bârlad – 58 kilometri.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button