Social

Bătaie de joc la adresa veteranilor de război! Fără bilete de transport și abonamente telefonice gratuite

de Dănuț CIOBANU 

Biletele gratuite de transport nu au fost primite de veteranii de război nici până la această dată. Deși, săptămânal, reprezentanții Asociației ”Peneș Curcanu” Vaslui iau legătura cu Ministerul  Transporturilor, răspunsul primit de bătrâni este mai aștepte. Dacă biletele pe CFR pot fi folosite fără probleme, veteranii din mediul rural nu pot circula gratuit cu transportul auto, din cauză că transportatorii sunt în proces cu ANAF-ul. Veteranii nu se bucură de drepturile legale nici în cazul scutirii de la plata unui abonament telefonic.

Veteranii de război din județul Vaslui nu și-au primit nici până la această dată biletele gratuite de transport. Conform legislației în vigoare, în perioada noiembrie – decembrie 2019 trebuiau să fie repartizate în teritoriu biletele pentru acest an.

”Nu au venit până acum biletele de transport. Pentru luna ianuarie 2020 noi am putut folosi biletele din anul trecut, dar din februarie ne trebuie biletele pe 2020. Noi suntem în contact permanent cu Poșta Vaslui, iar când vin biletele în maxim 10 zile facem toate formalitățile pentru ca acestea să fie distribuite la beneficiari. Luăm legătura săptămânal cu Ministerul Transporturilor și întrebăm în legătură cu biletele și ni se răspunde să așteptăm”, a spus  Marin Costea, secretarul Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Vaslui.

Veteranii de război și văduvele veteranilor primesc 12 bilete gratuite pe CFR și 24 bilete gratuite pe transportul auto. La această dată, în județul Vaslui mai trăiesc 300 de veterani de război, 7 văduve de război și 1.693 văduve de veterani de război. La înființare, Filiala Asociației Naționale a Veteranilor de Război ”Peneș Curcanu” Vaslui avea aproximativ 35.000 de membri.

”Pe CFR nu avem dificultăți în ceea ce privește folosirea biletelor gratuite de transport. Aceste bilete pot fi folosite pe tren și de persoanele împuternicite de către beneficiarii de bilete. Pe transportul auto avem însă probleme în mediul rural. Transportatorii sunt în proces cu ANAF-ul, pentru că nu li s-au decontat serviciile de transport în ultimii ani, iar acest proces nu s-a finalizat. Primim reclamații de la oameni că nu sunt lăsați să urce în microbuzele de transport, iar noi le centralizăm și le transmitem la Asociația Națională a Veteranilor de Război și la Ministerul Transporturilor pentru a primi un răspuns”, a mai spus Marin Costea.

Probleme și cu abonamentul telefonic 

Pe lângă problema biletele transport pe auto din mediul rural, veteranii de război mai au și alte nemulțumiri. Una din aceste se referă la acordarea unor facilități fiscale în ceea ce privește plata unui abonament telefonic.

”Veteranii de război sunt scutiți de plata unui abonament lunar standard în rețelele de telefonie. Însă, ei sunt taxați suplimentar pe motiv că s-a mărit prețul la abonament și se iau banii de la oameni. În lege se specifică că suntem scutiți de înteaga plată a abonamentului, sumă care este subvenționată de la bugetul de stat”, a mai spus Marin Costea.

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button