Uncategorized

Spitalul Județean Vaslui a strâns 100.000 de euro din donații pentru cumpărarea unui aparat de depistare a coronavirusului

Peste 100.000 de euro s-au strâns din donații la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru achiziționarea unui aparat pentru lucrarea testelor pentru depistarea coronavirusului, în prezent unitatea medicală fiind nevoită să trimită la Iași probele prelevate în vederea prelucării. Printre donatorii principali se află chiar Episcopia Hușilor, care a virat în contul asociației spitalului vasluian suma de 20.000 de euro.

Numeroși oameni de afaceri, persoane fizice, medici dar și Biserica Ortodoxă Română au răspuns apelului la solidaritate lansat de Asociația Spitalul Județean de Urgență Vaslui în vederea achiziționării unui aparat de testare COVID-19. În doar câteva zile, în contul asociației s-au strâns peste 100.000 de euro, o bună parte din bani venind de la Episcopia Hușilor, care a donat 20.000 de euro.
”Este impresionant gestul făcut de fiecare dintre semenii noștri, care au dat dovadă de umanitate și spirit civic prin donațiile făcute. Suma strânsă până acum este suficientă pentru achiziționarea unui aparat pentru lucrarea testelor pentru depistarea coronavirusului. Am început deja să strângem oferte de la furnizori însă, din păcate, nu prea găsim aparatul de care avem atâta nevoie astfel încât să nu mai fim nevoiți să așteptăm câteva zile până când ne sunt comunicate de la Iași rezultatele testelor de depistare a COVID-19”, ne-a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Ana Rinder.
Pe lângă bani, o firmă din Vaslui a donat 100 de combinezoane de protecție și 1.000 de kituri de testare a celor suspecți de coronavirus.
Pentru cei care vor să facă în continuare donații, contul bancar al Asociației Spitalului Județean de Urgență Vaslui este RO04RNCB0501152931970001, deschis la BCR, sucursala Vaslui.
De asemenea, societățile comerciale care vor să încheie contracte de sponsorizare cu Spitalul de Urgență Vaslui, pot lua legătura cu managerul unității, Ana Rinder, sau cu președintele Asociației Spitalului de Urgență Vaslui, Daniela Clătinici. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button