Coronavirus

Ce facem dacă ni se îmbolnăvește copilul, în plină pandemie de coronavirus? Un deputat USR a făcut lista spitalelor din Capitală și ce boli trateazăValentina Postelnicu

Chiar dacă în această perioadă copiii se află izolaţi la domiciliu, în urma instituirii regulilor de carantină, la nivel naţional, în urma pandemiei de coronavirus, părinţii se pot confrunta cu diferite probleme de sănătate ale celor mici, de la accidente domestice, la enterocolite sau răceli.

Deputatul USR Tudor Pop a vrut să afle ce trebuie să facă părinții în vremuri de Covid19, dacă problema cu care se confruntă este mai gravă decât o consultaţie prin telefon cu medicul pediatru sau medicul de familie.

A sărit de pe canapea și și-a luxat piciorul. A uitat să se spele pe mâini și s-a pricopsit cu o enterocolită. Fratele cel mare i-a spart capul cu o jucărie. E suspect de apendicită. Și așa mai departe. Viața în izolare e complexă și are multe aspecte, mai ales pentru copii. Capacitatea lor de adaptare la noua situație este ceva mai lentă decât a noastră, iar riscurile de accidente domestice nu sunt neapărat mai mici. Moment în care am vrut să aflu ce trebuie să facă părinții în vremuri de Covid-19. Așadar, ce facem cu copiii bolnavi în situația actuală? Ce ne așteaptă la spitalele de copii dacă avem o urgență sau o problemă medicală care NU poate fi rezolvată cu ajutorul medicului de familie?

Tudor Pop, pe Facebook:

Deputatul a vorbit cu reprezentanții spitalelor mari de copii din București, pentru a afla care sunt procedurile pe care le-au implementat în vremuri de Covid19, pentru a oferi tratament medical de urgență copiilor și totodată pentru a limita riscurile infectării unităților sanitare.

Există sau nu corturi de triaj şi camere de izolare la spitalele de Copii din Capitală?

Deputatul scrie că a plecat de la două întrebări simple: „există corturi de triaj și camere de izolare? Care este procedura când ajung cu copilul la spital, la ce trebuie să ne așteptăm când intrăm pe poarta spitalului?”

„La prima întrebare răspunsul e DA, indiferent de spital. Mai departe, procedura de primire este similară în toate spitalele:

Ajungi la spital, intri in cortul de triaj / Completezi fișa epidemiologică.Medicul va consulta copilul – dacă se încadrează în una dintre cele patru definiții de caz, este testat pentru covid-19, iar copilul merge în izolare, în zona desemnată pentru cazurile suspecte de covid-19. Dacă nu se încadrează în cele patru definiții de caz și nu are nici un simptom de insuficiență respiratorie, merge direct în UPU, izolat, pentru a fi investigat de medicii specialiști.Dacă este cazul, copilul primește tratament pentru insuficiență respiratorie în camerele special amenajate. Rezultatele la teste ajung înapoi în 12-24 de ore.
Ce spitale de copii din Bucureşti ne pot ajuta în caz de urgenţă

Deputatul a ordonat spitalele pe patologii în funcție de culori pentru a știi cui să vă adresați în funcție de natura urgenței.

Centralizarea s-a făcut pentru spitalele din Capitală. „Din păcate, nu mi-e cunoscută situația spitalelor/pavilioanelor de copii din țară. Puteți însă verifica cu personalul medical local, pe baza celor două întrebări și a procedurilor descrise mai sus”.

Tudor Pop mai spune că în perioada asta este indicat să ne prezentăm la spital doar în cazul în care chiar nu avem de ales.

„Aceeași filozofie se aplică și la copii. Din fericire, tehnologia ne permite să avem mai mult decât o convorbire telefonică cu medicul de familie. De altfel, cazurile de la Camera de Gardă a Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu au scăzut zilele astea de la o medie de 300 pe zi la 70. Semn că relația cu medicul de familie funcționează. Acum la spitalul din Piața Victoriei ajung doar cazurile cu adevărat grave. Și asta e un lucru foarte bun care ar trebui menținut și în perioadele din afara epidemiei”, mai spune Tudor Pop.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button