AdministratieLocal

Minitornadă pe timp frumos, surprinsă de pompierii vasluieni în timpul unei intervenții la un incendiu de vegetație uscată ( video )

O minitornadă spectaculoasă a fost surprinsă de pompieri, miercuri după-amiază, în timpul unei intervenții la un incendiu de vegetație în apropiere de municipiului Vaslui în urma căruia au ars 30 hectare de iarbă uscată. Fenomenul este cu atât mai spectaculos cu cât acesta s-a petrecut atunci când pe cer nu era nici un nor.

Pompierii vasluieni au fost martorii unui fenomen natural nemaiîntâlnit până acum. Este vorba de un vârtej format din cauza vântului puternic pe un câmp pe care salariații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui interveneau pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. În imaginile surprinse de pompieri pe raza comunei Văleni se vede cum minitornada angrenează de la sol forate multă cenușă, ceea ce face și mai spectaculos fenomenul. Mai mult decât atât, vârtejul s-a format într-o zi cu cer senin și nu înainte sau în timpul unei ploi torențiale, așa cum se întâmplă de obicei. Din păcate, minitornada a favorizat dezvoltarea unui incendiu care a pârjolit nu mai puțin de 30 de hectare de hectare de vegetație uscată în zona localității Moara Domnească.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button