Coronavirus

Cum a ajuns Ambulanța Galați să fie, după Suceava, a doua cea mai infectată stație din provincie. Neregulile care au dus la îmbolnăvirea cu coronavirus a 19 cadre medicaleioana.vochin

“Suntem pe locul doi, după Ambulanța din Suceava, la capitolul infectări”, susține un cadru medical  al Serviciului de Ambulanță din Galați. Acesta a enumerat un șir lung de nereguli pe care le-a pus pe seama managementului și care ar fi dus la această situație.

Cadre medicale de la Ambulanța Galați acuză erori în lanț:

La început nu au existat proceduri de lucru, instructajul s-a făcut după ureche.Apoi nu au fost echipamente suficiente.Cel mai grav a fost că, după primul caz de infectare cu coronavirus, nu au fost izolați toți contacții direcți.
Instructajul: doar la centru, nu și în celelalte stații

“Prima problemă: nu au făcut instruirea personalului medical ca la carte. Pe 2 martie, a fost un instructaj verbal, lipsit de proceduri. Abia pe 13 și 14 martie au reluat instruirea și au făcut-o cum trebuie”, spune sursa Libertatea, care a solicitat anonimatul.

Aceasta susține că instructajul s-a făcut doar în stația centrală de la Galați, deși Ambulanța are filiale și la Tecuci, la Târgu Bujor, dar și în comunele mai mari.

Dotarea: “Aveam două combinezoane impermeabile pentru toată lumea”

“A urmat o altă problemă. La început nu aveam nici uniforme conforme, nici echipament suficient. Aveam două combinezoane impermeabile pentru întreaga stație, celelalte erau combinezoane pe care le-am folosit când cu Ebola, din acelea pe care le folosesc zugravii”.

<strong>Între timp, conducerea a cumpărat 5.000 de combinezoane, iar fiecare medic a primit un echipament, dar cu instrucțiunea de a-l refolosi, susține angajatul, pentru Libertatea.</strong>

“Abia după trei zile, managerul Mihai Polinschi a dat ordin să fie aruncate după fiecare întrebuințare”.

Lipsa izolării: un asistent cu simptome, șters de pe lista izolaților și trimis la muncă

Cea mai gravă deviație de la norme este triajul epidemiologic, crede cadrul medical.

“Triajul nu s-a făcut corect. Pe 27 martie am avut primul caz, este vorba despre o asistentă infectată. Nu toți contacții ei direcți au fost trimiși în izolare. Pe 30 martie a venit la muncă un coleg cu simptomatologie. Abia seara, după ce a muncit întreaga zi, i-au trimis acasă pe el și pe alți colegi”.

“Dubios este că, inițial, era pe un tabel al celor care urmau să fie băgați în izolare, dar l-au șters de pe tabel și l-au trimis la muncă”.

Informația că mulți dintre cei care au intrat în contact direct cu cei infectați vin încă la muncă este suținută de o altă o sursă.

Colegii spun că există o asistentă care a înfruntat conducerea

O asistentă de la Ambulanța Galați a contestat lipsa de măsuri, povestesc colegii săi.

“Nimeni nu voia să își asume în scris faptul că ea era obligată să lucreze cu un ambulanțier care fusese contact direct cu persoana infectată. A cerut o decizie asumată, dar managerul a țipat și a jignit-o”.

Mihai Polinschi, managerul Ambulanței Galați: “Eu fac poliție, mă mai duc printre ei”

Directorul Serviciului de Ambulanță Galați a recunoscut că au existat probleme la început:

Mihai Polinschi / Agerpres

-Câți medici, asistenți și ambulanțieri afectați de virus aveți?-Avem 19 infectați, dintre care 17 internați, și alți 10 izolați. Nu suntem pe locul doi, suntem pe locul trei, după Suceava și București. Poate la noi sunt mai mulți internați, dar per total nu sunt la fel de mulți ca în Capitală.

-Vi se reproșează faptul că nu ați făcut instruirea cadrelor medicale ca la carte atunci, la început, când era vital. Cum comentați?-Eu pe 2 aprilie eram în concediu, am revenit pe 13 și am reluat instruirea. Am făcut-o în etape. Directorul medical s-a ocupat. A transmis gradual toate indicațiile, pe măsură ce evolua situația, pentru că și directivele, și procedurile se schimbau de la o zi la alta, situația era într-o continuă dinamică.

-Câte combinezoane speciale pentru COVID -19 aveați la început? Sursele noastre spun că două.-Nu am avut două combinezoane, ci 200 pe stoc. Erau într-adevăr mai vechi, din perioada Ebola. Dacă erau bune pentru Ebola, unde gradul de îmbolnăvire e de 70%, erau bune și pentru coronavirus. Și, între timp, am adus alte combinezoane.

-Un alt reproș este legat de trimiterea în izolare a cadrelor medicale. E adevărat că au venit la muncă în continuare contacți direcți ai primei persoane infectate?-M-am consultat constant cu șase epidemiologi, am vorbit și de 10 – 15 ori pe zi cu ei. Lista cu personalul izolat s-a făcut pe baza declarației colegilor, cine a fost contact direct cu colega. Majoritatea a recunoscut, unul a fost oscilant. A spus că nu a fost contact, am aflat din vorbă în vorbă că ar fi povestit că el are rate, mă rog, nu vreau să speculez. Când am aflat că are simptomatologie, l-am trimis acasă.

-Acuzația este că nu ați izolat pe toată lumea de pe tura respectivă.-Am izolat o tură aproape întreagă, cu una-două excepții. 

Ce să fi făcut, să-i trimit pe toți acasă? Păi, trebuia să închid ambulanța. Nu a fost decizia mea, m-am consultat cu epidemiologul, cu DSP și cu Prefectura.

Directorul Serviciului de Ambulanță Galați, Mihai Polinschi:

Directorul Ambulanței Galați susține că nimeni nu a prevăzut pericolul ca medicii și asistenții să se infecteze între ei. Își reproșează un singur lucru, că nu a fost suficient de dur. În schimb, susține că nu toate cadrele medicale au fost responsabile. 

“După cazul 0, ei au mâncat împreună, ghinionul a fost că de o zi-două o firmă de catering ne aducea mâncare, s-au pus toți la masă. Primul pas a fost apoi să închid cantina. Următorul pas a fost când au dormit împreună, există niște camere cu paturi pentru repaus. Am închis și camera. Sunt unii care se plâng și de asta, dar am pus piciorul în prag”.

Managerul susține că, la început, nimeni nu era conștient de pericolul ca personalul medical să se infecteze reciproc.

Practic, concluzia este că 80-90% din cazuri nu sunt de la pacienți, ci ne-am infectat noi între noi, deci noi nu am avut grijă suficientă să ne protejăm. Nu credeam la început că ne infectăm între noi. Eu îmi asum faptul că nu am fost suficient de sever. I-am certat, dar nici noi nu am sesizat cât de rapid se împrăștie acest virus. Vă spun că i-am prins mâncând împreună în mașină.

Directorul Serviciului de Ambulanță Galați, Mihai Polinschi:

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button