O doctoriță din SUA a pierdut custodia fetei de 4 ani din cauza temerilor legate de coronavirustavi.cojocaru
Theresa Greene, o doctoriță de la Urgențe de la un spital din Miami, a pierdut temporar custodia fetei sale, în vârstă de doar 4 ani. Fostul soț a cerut custodie completă până trece pandemia de coronavirus, iar un judecător i-a aprobat cererea.
Theresa Greene a declarat la CNN că a atacat în instanță hotărârea care-i dă custodie totală fostului ei soț asupra copilei pe perioada pandemiei de coronavirus.
„Asta e tortură”
„Cred că nu este corect, este crud să mă pună să aleg între copilul meu și jurământul pe care l-am luat ca medic”, a spus Greene. „Nu-mi voi abandona colegii de serviciu sau pacienții care mă vor implora din priviri să fac totul pentru a le salva viața, dar asta este tortură”, a mai spus aceasta.
Theresa Greene și soțul ei sunt despărțiți și aveau custodia comună a fetei lor. Săptămâna trecută, judecătorul Bernard Shapiro a decis să admită cererea tatălui, care a susținut că se teme că fosta soție i-ar putea infecta fata.
„E decizia corectă, pentru a proteja sănătatea copilului”
„Curtea n-a luat cu ușurință această decizie, dar, având în vedere dimensiunile pandemiei în Florida și creșterea rapidă a numărului celor infectați cu COVID-19, am găsit cererea corectă, pentru a proteja sănătatea copilului. Ordinul este temporar”, s-a scris în motivarea justiției.
Theresa Greene susține că se simte discriminată. „Dacă aș fi căsătorită și m-aș întoarce acasă la copilul meu, nimeni nu mi-ar spune că n-ar trebui să fac asta”, a spus Theresa.
„Da, este grav, există pericol, dar suntem foarte atenți să nu contactăm virusul. Am purtat tot timpul echipamante de protecție, pentru a mă proteja pe mine și pe copilul meu”, a mai spus doctorița.
Paul Leinoff, avocatul lui Eric Greene, a explicat: „Eu și domnul Greene avem un respect deosebit pentru munca depusă de doamna Greene la spital în aceste vremuri critice. Recunoaștem și apreciem toate eforturile pe care ea și ceilalți din sistemul medical le fac pentru a salva vieți și a preveni noi îmbolnăviri în Florida și în întreaga lume”.
„Disputa temporară dintre foștii soți a fost prezentată în fața Curții pe baza faptelor specifice ale acestei perioade și decizia a fost luată pe baza interesului și siguranței unui copil minor.
Totul, limitat la circumstanțele temporare prezentate pandemia de COVID-19. Decizia Curții nu a fost e pentru o perioadă definitivă și nici nu ar trebui”, a adăugat avocatul.