Inspecția Muncii Vaslui recomandă angajatorilor telemunca și protejarea celor chemați la serviciu
Conducerea Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui le solicită oamenilor de afaceri din județ să folosească, pe cât posibil, telemunca sau munca la domiciliu pe perioada stării de urgență pentru a preveni, astfel, îmbolnăvirea angajaților cu noul coronavirus. În cazul salariaților a căror prezență este necesară la locul de muncă, angajatorii au obligația să ia toate măsurile necesare de protecție a celor care lucrează, inclusiv pe perioada deplasării pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă.
ITM Vaslui recomandă angajatorilor să reducă numărul de deplasări al lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă și să introducă, acolo unde este posibil, munca la domiciliu sau telemunca pe perioada stării de urgență. Articolul 1 lit. a) al Ordonanței Militare nr. 3/24.03.2020(O.M. nr. 3/2020) exceptează de la interzicerea circulației, deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi. Este permisă inclusiv circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole (art. 3 al O.M. nr. 3/2020). De asemenea, este permisă deplasarea persoanelor care intră în România, care nu prezintă simptome asociate COVID-19 (fiind exceptate de la măsura izolării la domiciliu/carantinării) și care dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României pentru prestarea unor activități de instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și pentru tehnica/echipamentele din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională (art. 6 al O.M. nr. 8/2020).
”Ținând cont de analiza riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, ce indică o creștere importantă a numărului de persoane infectate cu noul Coronavirus, atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea lui odată cu intrarea în țară a unor persoane posibil infectate, se recomandă angajatorilor ca, acolo unde este posibil, să se reducă la minim deplasările/delegațiile lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, precum deplasările de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers; deplasările de la sediul persoanei juridice/persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă; deplasările de la sediul persoanei juridice/persoanei fizice la care este încadrat lucrătorul, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă; deplasările pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara granițelor țării”, ne-a declarat inspectorul șef al ITM Vaslui, Gheorghe Chirvase.
Potrivit O.M. nr. 3/2020, deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, se realizează în baza unei adeverințe eliberată de angajator care trebuie prezentată personalului autorităților abilitate, la solicitarea acestuia. Adeverința eliberată de angajator poate fi prezentată autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.
Șoferii de TIR trebuie să prezinte la intrarea în țară o adeverință de salariat asumată de angajator
Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului auto, trebuie să prezinte la intrarea în țară o adeverință de salariat asumată de angajator, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale ori în cont propriu,conform articolului 13 al Ordonanței Militare nr. 7/04.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 (O.M. nr. 7/2020). De asemenea, la intrarea în România, conducătorii acestor autovehicule care nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declarație pe propria răspundere (model stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor) prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse. Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19 (art. 12 al O.M. nr. 7/2020).
”Nu sunt obligați să completeze declarația epidemiologică, la intrarea pe teritoriul României, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care respectă următoarele condiții minimale (art. 14 al O.M. nr. 7/2020): a) utilizează doar coridoare de tranzit și puncte pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisă abaterea de la acestea; b) tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de timp minim, fără a depăși 48 de ore de la intrarea în România, incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică normată; c) staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod corespunzător”, a mai precizat Gheorghe Chirvase.
În cazul nerespectării acestor condiții, conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa, iar autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant al deținătorului. De asemenea, la intrarea în România, conducătorul auto este obligat să aplice, pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Angajatorii pot institui măsuri de izolare preventivă la locul de muncă
Articolul 5 al Ordonanței Militare nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 stipulează că, începând cu data de 31.03.2020, angajatorii pot institui măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul instituirii stării de urgență pe teritoriul României. Dispoziții similare au fost prevăzute în articolul 10 al Ordonanței Militare nr. 8 din 10.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 pentru personalul angajat al serviciilor sociale de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2014, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pe perioada stării de urgență, pentru personalul angajat al acestor centre se instituie măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pe o perioadă de 14 zile. Această perioadă va fi urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezența personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi.
În situația în care furnizorii de servicii sociale nu au resurse proprii de cazare în aceste centre, autoritățile administrației publice locale pe raza de competență a cărora funcționează serviciile sociale au obligația identificării și asigurării, în proximitatea acestora, de spații pentru cazarea personalului izolat preventiv la locul de muncă, a hranei zilnice necesare acestuia, precum și asigurării transportului personalului, care este în izolare preventivă la domiciliu, de la locul de muncă la domiciliul/reședința acestuia și invers, cu respectarea măsurilor de protecție și prevenire a infecției (art. 11 al O.M. nr. 8/2020).
Măsuri obligatorii care se impun la locul de muncă pentru protejarea angajaților
Potrivit Legii nr. 319/2006, actualizată, angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, inclusiv în situația deplasărilor acestora legate de îndeplinirea sarcinilor de muncă. Angajatorii trebuie să aibă în vedere următoarele măsuri pentru prevenirea apariției și răspândirii COVID-19, în situația în care se impune deplasarea lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă:
a) Informarea și instruirea lucrătorilor cu privire la prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus, pe baza recomandărilor autorităților competente;
b) asigurarea echipamentelor individuale de protecție (spre exemplu: măști de protecție, mănuși de protecție etc.)și verificați corecta utilizare a acestoraiar, în cazul degradării sau al pierderii calităților de protecție, acordați echipamente individuale de protecție noi care să protejeze lucrătorii împotriva COVID-19;
c) stabilirea măsurilor igienico-sanitare cu consultarea medicilor de medicina muncii.
d) instruirea lucrătorilor cu privire la asigurarea unei igiene respiratorii corecte conform recomandărilor autorităților din domeniul sănătății.
e) acordarea, în mod gratuit, de materiale igienico-sanitare (săpun, prosoape hârtie, dezinfectanți etc.) care să prevină răspândirea infecției cu noul Coronavirus.
f) limitarea contactul dintre persoane, prin luarea de măsuri pentru păstrarea distanței de siguranță, evitați activitățile colective (evitați expunerea lucrătorilor la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane, formarea zonelor aglomerateîn cadrul proceselor de muncăetc.);
g) asigurarea controlului medical periodic al lucrătorilor, conform dispozițiilor direcțiilor de sănătate publică județene.
h) lucrătorii trebuie să efectueze deplasările necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă în conformitate cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de infecție cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) și să prevină expunerea altor persoane care ar putea fi afectate de acțiunile/omisiunile lor.
Obligațiile angajaților care fac deplasări pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă
Legea nr. 319/2006, actualizată, prevede o serie de obligații ale lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă, pe care trebuie să le respecte inclusiv în situațiile în care efectuează deplasări pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, din care:
Să își însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și sănătății în muncă și măsurile de aplicare a acestora;
Să utilizeze corect echipamentul individual de protecție;
Să coopereze cu angajatorul/lucrătorii desemnați, pentru a le permite acestora să se asigure ca mediul de muncă și condițiile de lucru sunt sigure și fără riscuri pentru securitate și sănătate;
Să utilizeze corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de transport și alte mijloace de producție;
Să comunice imediat angajatorului/ lucrătorilor desemnați orice situație de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, precum și orice deficiență a sistemelor de protecție;
Să aducă la cunoștința conducătorului locului de muncă și/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană. (Ionuț PREDA)