Locuitorii din Vadu Crișului refuză testarea gratuită pentru coronavirus, chiar dacă bulibașa e internat în spitalNiculescu Mihai

Majoritatea cetățenilor dintr-o localitate din Bihor refuză să fie testați gratuit pentru coronavirus, chiar dacă testul presupune doar recoltarea de salivă și de secreții nazale. În localitate au fost cantonate corturi militare și o armată de personal medical, cu echipamente și tot ce este necesar pentru această operațiune care s-a dovedit un eșec. În acest condiții, localitatea va fi carantinată și pusă sub paza jandarmilor.

Comunitatea de romi din Vadu Crișului a refuzat, în mare parte, testul pentru coronavirus, chiar dacă reprezentanții acestora le-au vorbit public oamenilor despre beneficiile testării, relatează publicația Bihoreanul.

O echipă a
Direcţiei de Sănătate Publică Bihor şi a Spitalului Orăşenesc
din Aleşd s-a deplasat joi în Vadu Crişului, pentru a recolta
probe biologice de la cei aproape 500 de locuitori ai coloniei de
romi.

„De două zile a
fost pregătită acţiunea. Vadu Crişului a fost desemnată prima
localitate din Bihor unde să se facă testare comunitară, datorită
numărului mare de ţigani din colonie, 476 în total, din care
patru, inclusiv bulibaşa, sunt internaţi în Spitalul Municipal din
Oradea”, a declarat primarul comunei, Dorel Cosma, pentru sursa
citată.

„Am pregătit în colonie două corturi ca puncte de recoltare, au venit din Oradea de la DSP şi de la spitalul din Aleşd, cu Jandarmerie, pregătiţi să recolteze salivă şi secreţii nazale. La ora 9.30 s-au adunat toţi ţiganii la corturi şi li s-a explicat că nu o să-i doară nimic, că este gratuit, că este spre binele lor. Le-au vorbit şi doi capi de-ai lor, dar degeaba. Numai vreo 20-30 au fost de acord, restul au spus că nu vor să fie testaţi, că ei sunt sănătoşi şi nu vor. (…) N-a fost chip să-i convingem, nici noi, nici capii lor, că-i spre binele lor”, a explicat primarul.

„N-au fost
violenţi, poate mâine sau poimâine ne vor cere ei să fie
testaţi”, speră însă edilul.

În prezent, alţi 1.207 bihoreni, majoritate de etnie romă, sunt în carantină în centre amenajate în hoteluri din apropierea Oradei, cheltuielile de cazare şi hrănire a acestora apropiindu-se de suma de 2 milioane de euro.

Sursa foto: Bihoreanul

Locuitorii din Vadu Crișului refuză testarea gratuită pentru coronavirus, chiar dacă bulibașa e internată în spital

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button