HealthcaresSanatate

#COVID19. Aplicațiile mobile Zero Bleeds și My PK Fit, soluții pentru monitorizarea pacienților hemofilici de la distanță

Cele două aplicații, Zero Bleeds (care permite interconectarea medicului și pacientului) și MyPKFit (care vizează personalizarea tratamentului), permit monitorizarea de acasă a pacienților care suferă de hemofilie, respectându-se astfel regulile de distanțare socială impuse în timpul acestei pandemii. Pacienții hemofilici sunt considerați o categorie vulnerabilă în fața infecției COVID-19.

Aplicațiile au fost puse la dispoziția statului român de către compania producătoare, Takeda, ca urmare a apelului lansat în data de 16 aprilie 2020 de către Asociația Națională a Hemofilicilor din România.

„Suntem conștienți de importanța măsurilor luate de autoritățile publice de a asigura distanțarea socială, în special pentru categoriile vulnerabile. În același timp, înțelegem nevoia pacienților hemofilici de a avea acces la monitorizare și tratament în condiții de maximă siguranță (…). În speranța unei poziții favorabile, suntem la dispoziția autorităților române pentru a continua dialogul și a furniza documentațiile necesare pentru ca cele două aplicații să poată fi folosite de pacienții hemofilici”, a declarat Dominika Kovacs, Country Manager Takeda România.

Acestea se pot dovedi extrem de utile în cazul pacienților pentru care numărul de vizite la medic trebuie redus, dar pentru care monitorizarea continuă a tratamentului este vitală în condițiile în care orice abatere de la aceasta poate conduce la hemoragii severe. Aplicațiile sunt dezvoltate astfel încât să deservească atât nevoilor pacientului, cât și pe cele ale medicului curant, îmbunătățind foarte mult calitatea comunicării dintre cei doi și reducând numărul deplasărilor pentru consultații în cabinet.

„Cu ajutorul acestei aplicații am un control și un acces mult mai simplu la informațiile care mă interesează cu privire la dozarea de factor. Îmi este mult mai simplu, fiind hemofilic, să pot merge undeva știind întotdeauna care este nivelul meu de factor, pentru a mă putea pregăti”, Andrei Ene, tânăr pacient cu hemofilie, despre beneficiile utilizării aplicației myPKFit

Cele două aplicații oferă protecție în colectarea datelor și nu se adresează doar pacienților care utilizează produse Takeda, ele putând fi utilizate în orice condiții. Datele sunt stocate într-un cloud, fără posibilitatea companiei de a vedea datele introduse. Cele două aplicații sunt deja folosite cu succes în 21 țări din Uniunea Europeană, Cehia fiind cea mai avansată în acest moment: peste 85% dintre hemofilici sunt monitorizați prin astfel de aplicații.

Recomandările Societăților de Hematologie pentru pacienți în această perioadă

În multe țări, livrarea și administrarea tratamentului necesar persoanelor care suferă de hemofilie este un standard reglementat de către Principiile Europene ale Îngrijirii Hemofiliei. În acest context, Consorţiul European de Hemofilie și Asociația Europeană pentru Hemofilie și Afecțiuni Conexe (EAHAD) fac un apel urgent către toate guvernele statelor membre UE să urgenteze adoptarea acestui Principiu la nivel național.

Cum funcționează aplicația myPKFiT și de ce este atât de importantă?

Anterior, pacienții cu hemofilie A primeau terapie cu factor „on demand”, în momentul apariției episoadelor de sângerare, însă lucrurile au evoluat, iar terapia „on demand” s-a transformat în terapie profilactică, care presupune injectarea de factor la un anumit interval de timp, stabilit de medic. Problema care se impune în profilaxie ține de rapiditatea cu care factorul este consumat de fiecare pacient, în timp. În mod normal, un pacient cu hemofilie tip A își administrează factorul de două până la patru ori pe săptămână, fără să știe care este nivelul de factor rămas în sânge în momentul administrării.

Pentru a soluționa această problemă, a apărut în discuție farmacocinetica, studierea fazelor prin care trece un medicament din momentul în care intră în corp, până când îl părăsește. La scurt timp după administrare, este atins nivelul maxim de factor VIII în sânge. În timp, nivelul scade, iar timpul de înjumătățire reprezintă timpul scurs de la administrare până când cantitatea de factor din sânge ajunge la jumătate din cât a fost inițial. Nivelul continuă să scadă, apropriindu-se de nivelul minim, care determină nevoia unei noi infuzii. Pacienții ajunși la nivelul minim prezintă un risc mare de sângerări, de aceea este foarte important ca ei să cunoască acest nivel pentru a-și putea administra o nouă doză de factor înainte de a-l atinge.

grafic concentratie sangvina factor antihemofilic recombinant hemofilie

Distribuția factorului antihemofilic diferă între pacienți. Graficul, care ilustrează diferențele drept mașini care utilizează diferit benzina, demonstrează necesitatea personalizării tratamentului.

Dar cum știe un pacient când să își administreze o nouă doză de factor, având în vedere că farmacocinetica fiecărui organism este diferită? Cu ajutorul unei aplicații precum myPKFiT, care este personalizată fiecărui pacient, luând în considerare timpul de înjumătățire a factorului, vârsta, sănătatea articulațiilor, istoricul de sângerări, aderența la tratament și activitatea fizică.

Citește și:

Read More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button