Urmărire ca-n filme în Maramureș. Beat și fără permis, un șofer a lovit autospeciala poliției
Un bărbat din Sighet a fost reținut de
polițiști după ce a fost prins beat la volan, iar în cursa lui nebună prin oraș
a lovit autospeciala agenților. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal.
Urmărire ca-n filme pe străzile din Sighetu Marmației, un echipaj de poliție a efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autoturism. Însă șoferul a apăsat și mai tare pe accelerație și a luat-o la fugă. În momenrtul în care a fost încolțit, individul a lovit în plin autoutilitara poliției precum și un alt autovehicul parcat regulamentar, potrivit baiamare24.
Persoana urmărită a abandonat apoi
autovehiculul și a fugit pe jos, însă a fost prins, imobilizat și condus la
sediul poliției. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind de
0,59 mg/l alcool pur în aer expirat. De asemenea polițiștii au constatat că cel
în cauză nu posedă permis de conducere.
”În baza probatoriului administrat polițiștii
au dispus aseară reținerea sa pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi a
fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației care a
dispus arestarea preventiv,” au transmis reprezentanții poliției.