LocalSocial

Fonduri europene pentru analize medicale și afaceri, pentru romii din Dragomirești

Primăria Dragomirești a implementat peste 85% din activitățile incluse în proiectul cu finanțare europeană, dedicat persoanelor de etnie romă. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și se intitulează „Desegregarea romilor prin aplicarea, gestionarea și operaționalizarea măsurilor de includere și de reducere a excluziunii sociale aplicând tactici integrate”. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma 24 milioane lei, din care contribuția neramburasbilă europeană este de 20.3 milioane lei și 3.3 milioane lei fonduri din bugetul național.

”Până la această dată am făcut toate plățile pentru activitățile prevăzute în proiect. Un procent de 70% din antreprenorii finanțați de noi și-au început activitatea economică. În ceea ce privește repararea unui număr de 30 de case, pe perioada stării de urgență nu am putut continua lucrările, dar acestea vor începe imediat ce situația ne va permite. De asemenea, am realizat toate analizele medicale pentru persoanele care fac parte din grupul țintă, persoanele fiind transportate la Vaslui pentru investigații medicale. Proiectul trebuie finalizat până în luna august 2020, însă din cauza pandemiei de coronavirus implementarea se va prelungi cu perioada în care am fost în stare de urgență”, a spus Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.

Grupul țintă al proiectului este format din 551 de persoane, aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din satele Doagele și Rădeni. Din grupul țintă, 276 sunt persoane adulte și active pe piața muncii, care pot fi subiect al măsurilor de ocupare, 245 sunt copii, iar 30 sunt persoane vârstnice/persoane cu dizabilități.

Doagele este o comunitatea cu o populație de 1.125 persoane, din care 640 sunt de etnie romă (56.88%), fiind înregistrate 419 locuințe. Satul Rădeni are o populație de 1.222 persoane, din care 300 sunt de etnie romă (24.55%) și un număr total de 403 gospodării.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button