AdministratieLocal

Alarmă în bugetele locale! Primăriile nu mai au bani pentru plata asistenței sociale

de Dănuț CIOBANU 

Începând cu al doilea semestru a acestui an, primăriile din județul Vaslui nu mai au fonduri pentru plata asistenților personali și indemnizațiilor de însoțitor aferente persoanelor cu handicap. Primăriile au transmis adrese la Adminsitrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, prin care au informat despre situația financiară în ceea ce privește secțiunea asistenței sociale.

Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociație Comunelor din România – Filiala Vaslui, a spus că pentru lunile iulie, august și septembrie 2020 UAT-urilor nu au bani pentru asigurarea indemnizația de însoțitor și plățile pentru asistenții personali.

”Aceste sume au fost bugetate până la sfârșitul primelui semestru din 2020, pentru că în cazul semestrului al II-lea nu sunt sume repartizate, Abia atunci lucrurile în ceea ce privește situația financiară a primăriilor se vor complica din ce în ce mai mult. Noi avem în plată 12 asistenți personali și 75 de indemnizații”, a precizat Neculai Moraru.

Consiliul Județean Vaslui a aprobat în ședința din luna martie 2020 repartizarea  pe unități administrativ-teritoriale a fondului aflat la dispoziția din impozitul pe venit, pe anul 2020. Potrivit Legii nr. 5/2020 a bugetul de stat pe anul 2020, CJ Vaslui are la dispoziție, din impozitul pe venit, suma de 27.316 mii lei care se repartizează, în anul 2020, comunelor, orașelor și municipiilor.

Sumă care reprezintă 6 % din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2020 se repartizează UAT-urilor pentru: susținerea programelor de dezvoltare locală; susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală; cheltuieli de funcționare pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

La ședința din luna februarie 2020, s-a aprobat repartizarea sumei de 8.675 mii lei către un număr de 20 UAT-uri. Între timp, UAT-urile au mai solicitat CJ-ului fonduri în vedere asigurării cheltuielilor de funcționare până la finele exercițiului bugetar, finalizării obiectivelor de investiții, dar și pentru cofinanțarea proiectelor de investiții pe care le au în derulare în comunitățile lor. Astfel, s-a propus ca suma de 15.900 mii lei să fie repartizată către un număr de 34 UAT-uri.

Plenul ședinței CJ Vaslui a mai aprobat un amendament prin care mai primeau sume de bani și alte comunități. Astfel, în total, 53 de UAT-uri din județul Vaslui au primit în total suma de 18.641 mii lei.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button