AdministratieLocal

Primele două amenzi aplicate în timpul stării de alertă

Două persoane, din județul Vaslui, au fost amendate cu 1.000 de lei pentru încălcarea Legii 55/2020, în baza căreia a fost declarată starea de alertă.

Polițiștii continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

”S-a verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse (izolare/carantină) în cazul a 477 de persoane. De asemenea, peste 40 de societăți comerciale / PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de alertă. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 lei, conform prevederilor Legii 55/2020”, anunță Cancelaria Prefectului Vaslui

La nivelul județului Vaslui, conform raportării Direcției de Sănătate Publică Vaslui, până în prezent sunt 146 de persoane confirmate cu COVID -19. Dintre acestea 88 s-au vindecat, 18 au decedat și 47 sunt internate în spitale.

În izolare la domiciliu sunt 40 de persoane (16 fiind izolate în ultimele 24 de ore), iar în carantină sunt 283 de persoane  (221  în carantină instituționalizată, 62 de persoane carantinate la domiciliu). 

(Cristian DIMA)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button