AdministratieLocal
Polițist din Zorleni, dus în stare gravă la un spital Iași după ce a intrat cu mașina într-un stâlp
Un polițist în vârstă de 22 de ani, din Zorleni, a ajuns în stare gravă la spital după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului Național DN 24A Bârlad-Murgeni. Colegii săi nu l-au putut testa alcoolscopic din cauza stării de sănătate, cercetările fiind preluate de Pachetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Accident grav pe raza localității Zorleni, de pe drumul național DN 24A, în care a fost implicat un agent de poliție judiciară. Aflat la volanul mașinii sale persoanele, tânărul de 22 de ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a dărâmat gardul unei locuințe și s-a oprit într-un stâlp de electricitate, pe care l-a dărâmat. Treziți în plină noapte de zgomotul produs, localnicii au intervenit imediat și l-au scos pe polițist în stare de semiconștiență. Ulterior, au ajuns la fața locului și pompierii cu autospeciala de descarcerare, însă nu a mai fost nevoie de intervenția lor.
„Victima accidentului a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, ulterior fiind transferată la o clinică de pneumologie din Iași”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Bogdan Gheorghiță.
Polițistul nu a putut fi testat de către colegii săi ajunși la accident din cauza stării grave în care se afla, fiindu-i prelevate probe biologice de sânge la spital. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările urmând a fi preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. (Ionuț PREDA)