Protest spontan la Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui
Zeci de angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui au declanșat în această dimineață, între orele 10 și 12, un protest spontan, alături de ceilalți colegi din țară. Ambulanțierii cer majorarea salarilor și acordarea unor sporuri.
”Având în vedere nemulțumirea angajaților din Serviciile Publice de Ambulanță, respectiv a membrilor de sindicat reprezentați de Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” din România (FNSAR), urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de Stat (Președinție, Parlamentul României, Guvernul României și ministere), indiferența prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului și organizarea serviciilor de ambulanță, cât și indiferența văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele inaintate oficial de o federație reprezentativă la nivel de servicii de ambulanță, federație recunoscută prin lege ca partener social, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă și fără răspuns asumat, conducerea Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România a luat decizia de a anunța începerea declanșării de acțiuni sindicale în urma nemulțumirilor angajaților pe care îi reprezintă și a acordului dat de membrii Consiliului Naţional al FNSAR. Anunțăm organizarea unui PROTEST la nivel național al serviciilor de ambulanță coordonat și asumat de FNSAR, respectând măsurile de distanțare și protecție în această perioadă de Stare de alertă”, se arată în comunicatul de presă al FNASR
Motivele protestului
- Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Național Sindicalamendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, și NU au fost asumate și introduse în lege, deși era ultima speranță a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaților pentru personalul operativ de intervenție din serviciile de ambulanță care a desfășurat activitatea în teren în perioada stării de urgență și nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbițat de actualul Guvern și Președintele României
- Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate salarizarea asistenților medicali, și nu numai,când sporul pentru condiții deosebit de periculoase a fost diminuat și egalizat cu sporul personalului din unitățile spitalicești, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă și protecție socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă inițiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate și familie din Senatul României.
- Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute, deși am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect președintelui și individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.
- Propunerile de completare și modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare și consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanță,sunt în așteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, din motive necunoscute.
- Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferență față de personalul din aceste unități care desfășoară activitatea în condiții de teren și în regim de urgență contra cronometru pentru a salva vieți. (Cristian DIMA)
.