LocalSocial

Avertisment lansat de sindicate către autorități: ”Locurile de muncă trebuie salvate!”

Sindicatele au început să se organizeze în vederea prevenirii unei crize economice provocată de pandemia de coronavirus. Astfel, ziua de 18 iunie a fost declarată zi de mobilizare sindicala europeană  pentru o redresare durabilă împotriva crizei și a  șomajului, după pandemia COVID-19.

Scopul mobilizarii la nivel  european  a fost de a face presiuni asupra liderilor Consiliului European,  care s-a desfășurat vineri, 19 iunie 2020,  pentru a sprijini planuri de recuperare ambițioase și durabile, in vederea combaterii crizei economice și pentru a  stopa șomajul în masă. În urma crizei economice provocate de pandemia de coronavirus, în România au intrat în șomaj un milion de muncitori, iar în județul Vaslui au fost suspendate 9.112 contracte de muncă.

Gheorghe Croitoru, liderul Sindicatului CNSLR ”Frăția” Vaslui, a precizat că la ultima reuniune a Comitetului Executiv al Confederației Europene a Sindicatelor a fost adoptată Declarația privind focarul de COVID-19 și strategia de recuperare, prin care s-a exprimat necesitatea unui răspuns european solid pentru a preveni recesiunea economică, șomajul și sărăcia și reconstruirea proiectului european și a democrației.

”Liderii europeni ar trebui să sprijine propunerea Comisiei Europene pentru crearea unui fond de recuperare de 750 miliarde euro. Dacă liderii vor face acest lucru și apoi îl vor urmări printr-o acțiune națională inteligentă susținută de această finanțare UE, s-ar putea salva milioane de locuri de muncă și s-ar crea noi locuri de muncă de calitate”, a spus Gheorghe Croitoru.

În primul trimestru al acestui an, PIB-ul UE a înregistrat scăderea cea mai accentuată din ultimii 30 de ani, în timp ce numărul de lucrători a scăzut pentru prima dată din 2013. Aproape 60 de milioane de lucrători au fost concediați sau plasați temporar in șomaj și milioane de companii, în special IMM-urile, sunt expuse riscului de faliment.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button