AdministratieLocal

Primăria Vaslui a predat amplasamentul pentru construcția terenului de sport

Construcția bazei sportive din municipiul Vaslui a mai făcut un pas înainte. În cursul săptămânii trecute, municipalitatea a predat amplasamentul în vederea realizării construcției. Investiția este finanțată cu fonduri de la bugetul național, iar  Compania Națională de Investiții (CNI) va scoate la licitație proiectul tehnic plus execuția.

”Pe lângă terenul de sport mai avem în procedura de implementare și bazinul de înot. Și la acest proiect suntem în perioada de pregătire în vederea predării amplasamentului”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

În luna iulie 2019, Consiliul Local (CL) Vaslui a aprobat o  hotărâre privind aprobarea dării în folosintă cu titlu gratuit către CNI a unui teren în suprafață de 14.318 metri pătrați (mp). Terenul aparține domeniului public al municipiului Vaslui și este situat pe strada Hușului. CNI a informat Primăria Vaslui că în vederea construirii unei „Baze sportive Tip 1”, ca parte a subprogramului „Complexuri Sportive”, este necesară o suprafată de teren de aproximativ 13.202 mp.

Prin realizarea obiectivului vor fi construite si amenajate un teren sportiv de fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF, cu nocturnă și tribune pentru 500 spectatori; un teren sportiv mic ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis, ce va avea dimensiunea de 200 metri/40 metri; o clădire administrativă și vestiare; parcare autovehicule și autocar.

Una din condițiile asumate de către Guvernul României, prin dosarul de candidatură depus la sediul UEFA în data de 26 aprilie 2014, a fost construirea și modernizarea unui număr de 400 de terenuri de fotbal. Prin adresa nr. 1475/ 10.04.2019, Federația Română de Fotbal a transmis către CNI un număr de 175 de amplasamente selectate în vederea construirii de baze sportive.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button