Un șofer din Iași, cu o alcoolemie de aproape unu la mie, accident pe raza localității Solești
Un șofer de 39 de ani, din județul Iași, a provocat un accident pe raza localității Solești după ce, pe fondul consumului de alcool, a ieșit cu mașina în decor, unde s-a răsturnat. Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
Accident soldat cu o victimă, pe raza localității Solești, la 20 de kilometri de municipiul Vaslui. Protagonist a fost un bărbat de 39 de ani care, aflat la volanul mașinii sale, a pierdut controlul asupra direcției într-o curbă, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool, și a părăsit partea carosabilă. După ce a mers câteva zeci de metri pe câmp, șoferul s-a răsturnat, în final, cu mașina. Sesizați prin numărul de urgență 112, polițiștii și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean s-a deplasat la locul accidentului. După ce i-au acordat primele îngrijiri medicale, cei de la SAJ l-au transportat pe bărbat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
”Conducătorului auto i-au fost acordate îngrijiri medicale, dar i-au fost recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La testarea cu aparatul alcooltest, valoarea indicată a fost de 0,97 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana Stavăr.
Bărbatul de 39 de ani, din localitatea ieșeană Coropceni, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice în timp se afla sub influența băuturilor alcoolice. (Ionuț PREDA)