AdministratieLocal

Cu banii economisiți din anularea zilei comunei, Primăria Hoceni a cumpărat tablete la elevi

Primăria Hoceni a achiziționat 23 de tablete pentru copiii care au promovat în clasa a VIII-a. Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni, a spus că în actualul context marcat de pandemia de coronavirus, echipamentele electronice vor fi de mare folos elevilor.

”Ne-am gândit că este foarte important să cumpăram aceste tablete copiilor. Din cauza COVID-19 anul școlar va fi dificil, iar pentru învățământul online aceste tablete sunt necesare. Familiile din mediul rural nu au venituri pentru a face astfel de achiziții. Copiii din clasa a VIII-a sunt în an terminal și au nevoie de aceste tablete”, a spus Vasile Țabără.

Demn de remarcat este faptul că banii cu care au fost cumpărate tabletele provin din economiile care au fost făcute la bugetul local, prin anularea organizării zilei comunei. Cum criza de sănătate a luat amploare, inclusiv la nivelul județului Vaslui, autoritățile au decis ca acest moment să fie marcat mult mai discret comparativ cu anii trecuți.

”În prima duminică din luna august, conform tradiției, era o mare sărbătoare în comuna noastră. Se adunau fiii comunei, veneau din străinătate multe persoane și organizam o sărbătoare mare care se întindea pe durata unei zile. Aveam tot felul de activități sportive, întreceri cu cai de tracțiune și la călărie, iar aceste momente erau întrepătrunse cu gratare, muzică și voie bună. Se adunau mii de oameni la zielle comunei, manifestare care a ajuns la a XXII-a ediție. Din păcate, anul acesta în prima duminică din august au fost activități restrânse pe motivul pandemiei de COVID-19. Noi am vrut să marcăm acest moment, să menținem tradiția, și am organizat câteva activități cu copiii de la școala din comună, care au avut meciuri de fotbal și întreceri cu bicicletele”, a mai spus Vasile Țabără.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button