Est News își extinde activitatea, în domeniul audio-vizual!
Important! În scurt timp, la Bârlad, va fi inaugurat studioul de televiziune Est News TV Online. Astfel, grupul de presă Est News își extinde activitatea în sfera mass-media la nivel regional, din dorința de a informa cât mai corect, obiectiv și prompt opinia publică.
Politica editorială a Est News TV Online va urmări ca emisiunile difuzate să trateze într-o manieră echidistantă problemele sociale, economice, culturale, medicale și politice, oferind posibilitatea de exprimare liberă, neîngrădită, tuturor celor care sunt implicați la nivel decizional dar și cetățenilor.
Est News TV Online va pune pe primul plan interesul cetățeanului, motiv pentru care dorește o colaborare permanentă cu locuitorii Bârladului și ai județului Vaslui, pentru un feedback cât mai fidel. Programul studioului va cuprinde transmisiuni live ale evenimentelor de larg interes, din toate domeniile, reportaje și interviuri cu personalități din județ și zona Moldovei: profesori universitari, oameni de cultură, medici, sportivi etc.
Obiectivul redacției este ca Est News TV Online să devină o voce puternică în mass-media zonală.