Rectificarea bugetară va fi dezbătută pentru a treia oară, la Bârlad. Consilierii locali nu au ajuns încă la un conses
Nici a doua oară nu a fost cu noroc. După ce nu a întrunit numărul de voturi în ședinta ordinară de Consiliu Local din 27 august, proiectul privind rectificarea bugetară nu a trecut de votul consilierilor nici în ședința de îndată de ieri.
Asta pentru că nu au fost aprobate două amendamente propuse de consilierii social-democrați. Aceștia au cerut ca LDP Reiser să nu primească suma de 500.000 de lei, prevazută în rectificarea bugetară, ca răspuns la acuzele aduse în urmă cu ceva timp social-democraților, de către liberali, care declarau că Reiser ar fi fost „pușculița PSD”.
Al doilea amendament al social-democraților viza desființarea fondului de rezervă al Primăriei (600.000 de lei) și direcționarea banilor către alte destinații, cum ar fi învățământul, de exemplu. Consilierii PSD suspectează faptul că o parte din bani ar putea fi folosiți pentru campania electorală a primarului Boroș.
Edilul împreună cu secretarul municipiului, Cătălin Haret, și Mariana Niță, contabilul șef al Primăriei, le-au explicat consilierilor care au propus acest amendament că atât constituirea cât și cheltuirea fondului de rezervă se face, conform legii, numai prin Hotărâre de Consiliu Local.
Inițial, reprezentanții PSD în legislativul bârlădean ceruseră și alocarea sumei de 25.000 de lei pentru Parohia Bisericii „Domneasca”. Primarul Dumitru Boroș a precizat că această sumă nu poate fi alocată din buget decât în urma unor demersuri prevazute de lege. A explicat că în acest moment nu există deschisă o sesiune de proiecte, că trebuie depuse cereri pentru finanțare, iar apoi o comisie va trebui să le analizeze și la final să dea verdictul.
Consilierii PSD nu au fost mulțumiți de răspunsurile primite la niciunul dintre amendamentele propuse și, în consecință, nu respins proiectul de rectificare bugetară. Așadar, rectificarea bugetară va fi supusă spre dezbatere și aprobare într-o nouă ședință de Consiliu, poate chiar astăzi, pentru că, printre altele, e nevoie ca directorii școlilor să știe pe ce sume se pot baza, pentru a face achizițiile necesare începerii în bune condiții a acestui an școlar atipic. (M.N.)