AgriculturaLocal

Peste 6.500 de apicultori vasluieni sunt așteptați să solicite fonduri pentru întreținerea stupinelor

În perioada 1-15 septembrie 2020, apicultorii pot depune cereri pentru obţinerea ajutorului de minimis în valoare de 25 lei/familie de albine. Dosarele se pot depune atât la sediul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Vaslui, cât şi prin fax. poştă sau e-mail.

Prevederile schemei se aplică următoarelor categorii: apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale; apicultori, persoane juridice, precum şi oricare forme asociative cu sau fară personalitate juridică constituite conform legii.

Pentru obţinerea ajutorului de minimis sunt necesare următoarele documente: cerere tip; copie a BI/CI al solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al reprezentantului legal; copie a certificatului de înregistrare la Registrul comerţului/ Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor, sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea; dovadă cont activ bancă/trezorerie: copie document de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară. Județul Vaslui are aproximativ 6.500 de apicultori, care dețin peste 120.000 de familii de albine.

”În situaţia în care apicultorii deţin în exploataţie mai multe stupine situate pe raza mai multor unităţi adminitrativ-teritoriale din judeţe diferite, aceştia depun o singură cerere la direcţia agricolă judeţeană pe teritoriul căreia beneficiarul deţinere numărul cel mai mare de familii de albine”, a precizat Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button