Toate școlile și grăndinițele din județ se închid pentru încă trei zile
Toate cele 640 de unități de învățământ din județul nostru vor fi închise din nou pentru o perioadă de trei zile consecutive, în condițiile în care ziua de luni este una nelucrătoare datorită sărbătoririi Zilei Mondiale a Educației. Elevii sau preșcolarii nu vor face cursuri ori alte activități extrașcolare la nivelul școlilor sau grădinițelor din orașele sau satele vasluiene, așa cum se întâmpla în anii din urmă.
Un nou moment de bucurie pentru cei 48.850 de elevi și 6.608 cadre didactice din județ cu ocazia sărbătorii Zilei Mondiale a Educației. Astfel, toți cei implicați în procesul de învățământ vor avea un weekend prelungit, de sâmbătă până luni, inclusiv. Decizia a fost comunicată oficial și printr-un anunț oficial postat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. Și asta pentru a lămuri unele îndoieli pe care le aveau cadrele didactice legate de liberul acordat pentru 5 Octombrie, având în vedere că, în anii din urmă, această zi era sărbătorită prin diverse activități extrașcolare și, nu de puține ori, chiar prin cursuri.
Ziua Mondială a Educției (Journée mondiale des enseignants / World Teachers’ Day) este marcată în fiecare an la 5 octombrie. În 2020, de Ziua Educației, se marchează 54 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966). (Ionuț PREDA)