Bătrân din Dimitrie Cantemir, condamnat pentru corupere sexuală, după ce ar fi încercat să violeze două copile de 7 și 9 ani
Un bărbat de 74 de ani, din comuna Dimitrie Cantemir, a fost condamnat, în primă instanță, la patru ani și cinci luni de închisoare pentru corupere sexuală, după ce a molestat două fetițe de 7 și 9 ani pe care le-a ademenit cu bani și apoi ar fi încercat să le violeze. Salvarea pentru copile a fost mama uneia dintre acestea, care a fost alertată la timp de către un vecin de-al bătrânului.
Judecătoria Huși a trimis după gratii pentru următorii patru ani și cinci luni pe un bătrân din comuna Dimitrie Cantemir care a molestat sexual două copile chiar în propria locuință. Într-o primă fază, bărbatul de 74 de ani le-a ademenit pe cele două în timp ce acestea încercau să culeagă fructe din dreptul locuinței sale. După ce le-a promis că le va da bani, bătrânul le-a invitat în casă, unde și-a dat jos pantalonii în fața copilelor și a început să-și mângâie organul sexual, cerându-le și lor să procedeze la fel. În acel moment, fetele au fugit din casă, fără, însă, a povesti păriților cele petrecute. În consecință, după câte zile, bătrânul a observat-o din nou pe copila de nouă ani, pe care a invitat-o în locuința sa, încuind ușa de această dată după ei. Unul dintre vecini a observat acest lucru, motiv pentru care a alertat-o pe mama fetei. Între timp, bărbatul de 74 de ani a dezbrăcat-o pe victimă și a încercat să o violeze, moment în care mama sa a început să bată cu pumnii în ușă. Bătrânul și-a tras imediat pantalonii pe el și i-a spus și copilei să se îmbrace. Ulterior, femeia și-a luat fiica acasă, reclamându-l pe agresorul sexual la poliție. Incidentul s-a petrecut în urmă cu două veri, iar decizia Judecătoriei Huși nu este definitivă. (Ionuț PREDA)