AdministratieLocal

Dan Marian (ALDE) și Ciprian Trifan (PSD), aleși vicepreședinți ai Consiliului Județean

Consilierii județeni și-au ales, în cadrul unei ședințe extraordinare, cei doi vicepreședinți ai executivului care îl vor seconda pe Dumitru Buzatu la conducerea instituției în următorii patru ani, fiind vorba de social-democratul Ciprian Trifan și democrat-liberalul Dan Marian. Liberalii și useriștii au părăsit ședința înainte de vot pe motiv că alegerea vicepreședinților nu ar fi fost pe ordinea de zi, luând în calcul atacarea în contencios-administrativ a hotărârii CJ. 
Odată cu constituirea noului CJ, consilierii au putut face un nou pas, cel de alegere a membrilor comisiilor de specialitate, precum și a celor doi vicepreședinți. Dacă în privința primului punct nu au existat divergențe, PSD și ALDE cu Pro România având majoritate în toate cele patru comisii, la desemnarea secunzilor președintelui Dumitru Buzatu a izbucnit scandalul. Și asta din cauza nemulțumirii celor de la PNL și USR-PLUS, care au spus că acest punct nu trebuia inclus pe ordinea de zi. Ei au motivat prin faptul că unul din cei doi consilieri veniți de pe lista de supleanți a liberalilor și care nu a depus jurământul ar fi urma să fie propunerea partidului pentru funcția de vicepreședinte. În consecință, toți consilierii PNL și USR-PLUS prezenți au părăsit in copore sala de ședințe. Această decizie nu i-a determinat pe aleșii PSD și ALDE – Pro România să se răzgândească, astfel încât au venit cu propunerile pentru cele două funcții de vicepreședinți. Astfel, PSD l-a propus pe Ciprian Trifan, cel care a ocupat postul și în mandatul 2016-2020, iar ALDE – Pro România pe Dan Marian. În urma votului, ambele propuneri au fost votate de consilierii rămași la ședință, Dan Marian nefiind votat de către unul dintre consilieri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button