Câți candidați s-au înscris pentru posturile vacante de la Ambulanță?
Surpriză! Când se credea că la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Vaslui va fi o avalanșă de candidați dornici să ocupe cele 23 de posturi vacante, astăzi, la ora 14.00, termenul limită pentru depunerea dosarelor, erau înregistrate doar 41 de cereri.
Se pare că teama de coronavirus, faptul că angajările se fac doar pentru o perioadă determinată, de șase luni, dar și responsabilitatea mare, i-au făcut pe mulți să nu își depună dosarele, deși salariile sunt generoase.
„Serviciul Județean de Ambulanță are disponibile 23 de posturi, din care 12 de ambulanțieri și 11 de asistenți medicali. Dorim ca aceste locuri să fie ocupate, pentru că avem nevoie de personal medical dar și de șoferi ambulanțieri în toate substațiile din județ. Au fost depuse 41 de dosare, 22 pentru posturile de șoferi ambulanțieri și 19 pentru asistenți medicali. Sperăm ca luni, 9 noiembrie, în urma selecției dosarelor, măcar 23 de candidați să fie eligibili. Fiecare candidat a specificat în cerere postul și substația pentru care a optat, iar în cazul în care numărul candidaților va fi mai mare decât posturile vacante, aceștia vor susține un interviu cu tematica afișată pe site-ul nostru. În cazul în care numărul de candidați este mai mic sau egal cu cel al posturilor, angajarea se va face doar pe baza selecției de dosare.”, ne-a declarat Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.
În cazul candidaților pentru posturile de șofer ambulanțier, condițiile necesare pentru angajare sunt: studii liceale, permis de conducere șofer profesionist categoriile B și C, vechime de 6 ani ca șofer profesionist și certificat de absolvire a cursurilor de ambulanțier.
Din cele 11 posturi de asistenți medicali vacante, nouă sunt pentru asistenți medicali debutanți și două pentru asistenți medicali principali. În cazul debutanților nu se solicită vechime în specialitate, însă în cazul asistenților medicali principali este necesară o vechime minimă în specialitate de 5 ani.
Managerul SAJ Vaslui a ținut să menționeze că în perioada stării de urgență, când au fost disponibile 23 de posturi, nu s-au prezentat decât 19 candidați, care au fost angajați pe perioadă determinată. Cei mai mulți dintre ei făcuseră anterior voluntariat la SAJ Vaslui. (Mihaela NICULESCU)