Primăria Bârlad solicită fonduri europene pentru dotarea școlilor cu echipamente necesare predării online
Măsuri urgente, în al doisprezecelea ceas. Primăria Municipiului Bârlad va depune, zilele acestea, poate chiar azi, un proiect la Ministerul Fondurilor Europene, pentru obținerea de fonduri nerambursabile, bani cu care să se doteze școlile cu toate echipamentele necesare predării online.
Valoarea proiectului accesat în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) este de 2 milioane de lei, din care 200.000 lei vor trebui suportați din bugetul local. Reprezentanții Primăriei au solicitat unităților școlare din Bârlad să transmită necesarul de laptopuri, camere web, camere pentru teleconferință, routere wirelless, table interactive etc., pentru a ști care este numărul real al dispozitivelor ce trebuie achiziționate cât mai curând, în vederea intrării în normalitate a predării online.
Primăria a mai cerut unităților de învățământ să comunice valoarea achizițiilor făcute de școli după 1 august, în vederea dotării cu echipamente pentru predarea online. Așa a aflat că unele școli au făcut achiziții în valoare totală de 230.000 lei.
O intervenție destul de virulentă, în ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local, în care s-a discutat și subiectul dotării școlilor, a avut-o consiliera Gabriela Plăcintă, care a declarat că până acum, cu cei 230.000 lei nu s-a achiziționat mai nimic și că Primăria nu și-a făcut temele așa cum, de exemplu, s-a întâmplat la Vaslui, unde elevii și școlile au primit tot ce le trebuie pentru desfășurarea în condiții optime a orelor online.
Primarul Dumitru Boroș a replicat că școlile puteau să facă achiziții din timp și diferența de bani care ar mai fi trebuit pentru acoperirea cheltuielilor ar fi fost suportată din bugetul local. Cu alte cuvinte, directorii trebuiau să-și asume această situație.
În cele din urmă, proiectul privind accesarea de fonduri nerambursabile în cadrul programului POC a fost aprobat de consilieri cu 16 voturi pentru.
Termenul limită de depunerea proiectului este 1 februarie 2021, dar dacă Primăria Bârlad îl va depune astăzi, sunt șanse mari ca școlile bârlădene să primească la începutul anului 4.000 de tablete, 150 de table interactive și celelalte echipamente necesare predării online.
„Termenul limită de depunere a proiectului este 1 februarie, dar dacă noi îl depunem mâine, vom fi avantajați. Asta pentru că se va aplica regula <<Primul venit, primul servit>>”, a declarat primarul Dumitru Boroș. (M.N.)