LocalSocial

50 de bătrâni din comuna Hoceni vor fi îngrijiți la domiciliu, în cadrul unui proiect european

Primăria Hoceni va implementa în perioada imediat următoare un proiect european, prin intermediul căruia se vor acorda servicii sociale pentru 50 de persoane în vârstă din comună. Proiectul este finanțat prin POCU 2014-2020 și este derulat în parteneriat cu mai multe asociații din Iași. Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni, a spus că scopul proiectului este îngrijirea bătrânilor la domiciliu.

”În mediul rural sunt multe persoane vârstnice într-o situație socială precară, iar prin acest proiect urmărim îngrijirea acestor bătrâni la domiciliu. Am căutat ca prin acest proiect să câștigăm cu toții. În afară de îngrijirea bătrânilor la domiciliu vor mai fi angajate 20 de persoane tinere din comuna Hoceni, care vor face aceste activități de îngrijire la domiciliu”, a spus Vasile Țabără.

În această perioadă, cele 20 de persoane care vor fi angajate cu jumătate de normă sunt instruite online, în vederea prestării serviciilor din cadrul proiectului. Ulterior, urmează implementarea proiectului care reprezintă un adevărat avantaj pentru beneficiari, pentru că aceștia nu vor mai fi nevoiți să iasă în comunitate și astfel se reduce riscul de a fi infectați cu COVID-19. Un angajat se va ocupa în medie de 2 beneficiari și vor fi prestate activități precum curățenie, aprovizionare cu alimente, medicamente, diferite cumpărături.

”Am cuprins în proiect pe majoritatea celor care au neapărat nevoie de a fi îngrijiți la domiciliu. Dacă pe perioada derulării activităților mai apar și alte persoane vârstnice care au probleme suntem pregătiți să le cooptăm în proiect. Este o perioadă dificilă, dar locuitorii comunei au înțeles situația și poartă mască, iar activitățile sunt mai restrânse și este mai multă liniște în comună”, a mai spus Vasile Țabără.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button