AdministratieLocal

Minoritățile din România au obținut peste 3% din opțiunile electoratului din Vaslui

Peste trei procente din opțiunile electoratului din județul Vaslui au fost obținute de minoritățile din România înscrise pe buletinele de vot, de la ruteni și albanezi până la croați și germani. În total, nu mai puțin de 3.244 de voturi s-au ”pierdut” în detrimentul unor partide pentru care aceste opțiuni ale electoratului ar fi putut să însemne chiar mandatul unui parlamentar de Vaslui.

Procente mai mult decât surprinzătoare obținute de cele 17 minorități din România înscrise pe buletinele de vot pentru Camera Deputaților, inclusiv la nivelul județului nostru. Astfel, nu mai puțin de 3.244 de voturi au mers către aceste uniuni sau asociații, toate fără vreo legătură cu Vasluiul. Exemplele pot fi numeroase, în condițiile în care comunități care nu au nicio legătură cu județul nostru au obținut chiar și sute de voturi. Spre exemplu, Asociația Liga Albanezilor din România a adunat 218 voturi, în timp ce alți 248 de vasluieni au pus ștampila pe Forumul Democrat al Germanilor din România. Ca partid parlamentar, UDMR a primit 517 voturi din partea electoratului vasluian. La capitolul surprize pot fi trecute și cele 114 voturi date de electoratul de la noi din județ Uniunii Bulgare din Banat sau cele 165 de voturi înscrise în dreptul Asociației Macedonilor din România.
Toate aceste voturi ajunse la aceste minorități par a fi voturi risipite, în condițiile în care reprezentanții asociațiilor sau uniunilor în cauză au oricum un loc asigurat în Camera Deputaților în ultimii 30 de ani de democrație. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button