Consiliului Local (CL) Vaslui va prelungi contractele de concesiune, încheiate cu mai multe cabinete medicale individuale. În perioada octombrie – noiembrie 2020, la registratura municipalității au fost depuse un număr de 10 solicitări de prelungire a contractelor de concesiune, ce au ca obiect spaţii ce a aparțin domeniului privat al municipiu, având destinaţia de cabinete medicale.
Contractele de concesiune pentru cele 10 cabinete medicale expiră la data de 31 decembrie 2020, astfel încât pentru continuarea actului medical de către medicii titulari ai cabinetelor este necesară prelungirea contractelor de concesiune. Inițial, contractele celor 10 cabinete au fost parafate pe o perioadă de 15 ani, care ulterior au fost prelungite prin act adiţional pentru o perioadă de un an.
Prin proiectul de hotărâre aflat pe masa consilieriilor locali se propune o prelungire a contractelor de concesiune pentru cele 10 cabinete medicale pe o perioadă de 33 de ani. Contractele intră în vigoare începînd cu data de 1 ianuarie 2021 și până în data de 1 ianuarie 2054.
Redevenţa aferentă contractelor de concesiune a fost calculată potrivit prevederilor legale pentru stabilirea nivelului redevenţei pentru contractul de concesiue, în baza rapoartelor de evaluare întocmite de SC Tehnocont Expert SRL. Potrivit prevederilor legale pentru stabilirea redevenței pentru contractul de concesiune, valoarea redevenței calculate este în cuantum de 9.094 lei/an.
Imobilele în care funcţionează cele 10 cabinete medicale aparţin municipiului Vaslui, fiind preluate în patrimoniul acestuia printr-un protocol încheiat între Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi Consiliul Local Vaslui.
(Dănuț CIOBANU)