La fel ca și în anul trecut, elevii din comana Viișoara vor primi cadouri cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun. La nivel comunei a avut loc o ședință a Consiliului Local, care a decis ca toți copiii de la școală și cei de la grădiniță să primească un pachet cu cadouri.
”Cadoul pentru fiecare elev va avea o valoare de 25 lei și va cuprinde dulciuri și alte produse. Acțiunea se va desfășura cu respectarea prevederilor sanitare privind protecția împotriva COVID-19. Am discutat cu directorul școlii, și vor fi chemate să ridice pachetele câte o clasă sau două pe zi și, astfel, vom distribui pachetele de Moș Crăciun”, a spus Liviu Pârciu, primarul comunei Viișoara.
În spiritul sărbătorilor de iarnă, din această spătămână au fost aprinse luminile speciale de sărbători, pentru ca locuitorii comunei să se poate bucura de trecerea în noul an.
”Vom folosi toate instalațiile de lumini pe care le-am avut în anul trecut. Nu am mai făcut alte achiziții în anul acesta, având în vedere perioada dificilă pe care o traversăm. Sperăm să scăpăm de pandemie, să avem un an mai bun și să ne desfășurăm toate activitățile în bune condiții. Pandemia ne-a afectat pe toți, inclusiv sufletește, am avut de a face cu o frică care ne-a descurajat. O să fie această vaccinare și vom scăpa de frică”, a mai spus Liviu Pârciu.
(Dănuț CIOBANU)