Bani pentru constructori! Județul Vaslui a primit 12,69 milioane de lei, pentru decontarea lucrărilor realizate prin PNDL
În luna decembrie 2020, Ministerul Dezvoltării a virat județului Vaslui suma de 12,69 milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 27 obiective de investiții realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Potrivit datelor transmise de biroul de presă al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, au fost achitate facturi pentru lucrări executate la modernizări de drumuri comunale și județene, alimentări cu apă, construire grădinițe, școli și poduri.
Cea mai importantă sumă achitată a fost alocată pentru reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ241 C, limită județ Bacău-Doagele-Dragomirești (DN 2F), unde Ministerul Dezvoltării a virat peste 2,4 milioane lei.
Reamintim că în cursul lunii iulie 2020, județul Vaslui a primit de la bugetul consolidat al statului suma de 6.600.000 lei, pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare din cadrul PNDL. Fondurile au fost majorate ca urmare a lucrărilor suplimentare ce se execută la diverse obiective de investiții.
În total, județul Vaslui a avut declarate eligibile pentru finanțare prin PNDL 2 un număr de 251 de proiecte. Valoarea totală a proiectelor se ridică la suma de 860 milioane de lei. Din numărul total de investiții, CJ Vaslui derulează prin PNDL 2 un număr de 17 proiecte, care totalizează suma de 180 milioane de lei. Investițiile din cadrul programului vizează reabilitarea de drumuri județene și comunale, construirea de dispensare, dezvoltarea rețelelor de iluminat public, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, reabilitare școli, construirea de creșe și grădinițe.
(Dănuț CIOBANU)