AdministratieLocal

Bărbat din Vaslui suspectat de crima. Si-ar fi omorat propria mama

Descoperire înfiorătoare. Aseara în jurul orelor 21:35 a fost solicitata Ambulanța pentru a interveni în municipiul Vaslui la o sesizare în legătură cu o femeie s-ar fi aflat în agonie în propria casa.

Medicul de pe Ambulanta sosit la fata locului a constatat nu doar decesul femeie în vârstă de 77 de ani, ci și faptul ca avea urme de violenta pe corp. Cazul a fost anuntat imediat la politie și apoi ajuns în atenția procurorului de caz.

În cel mai scurt timp s-a constituit o echipă de cercetare, care s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări. Întrucât în cauză se puneau în evidenţă elementele constitutive ale unei infracţiuni contra vieţii, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, cercetările fiind preluate de un procuror criminalist”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În acest moment singurul suspect aflat în atenția organelor de cercetare penală este fiul femeiei ucise cu violență, în vârstă de 46 de ani. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca Judecatoria Vaslui sa decidă soarta acestuia.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button