Câte clase a IX-a vor fi în județ în anul școlar 2021-2022, în baza deciziei ministrului Educației
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a aplicat ordinul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de reducere a numărului de elevi de clasa a IX-a la 24 în clasele de la filiera tehnologică, învăţământ profesional și vocațional, precum și la 26 de elevi la filiera teoretică.
Prin modificarea metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare, în județul Vaslui, practic, aceasta a fost redusă cu patru clase. Înainte de această modificare a metodologiei, în baza Ordinului 5599/2020 cifra de școlarizare propusă de liceele din județ pentru anul școlar 2021-2022 era de 147 de clase a IX-a cu câte 28 de elevi.
ISJ Vaslui a aprobat un număr de 127 de clase a IX-a a câte 28 de elevi, câte au reieșit în baza numărului de elevi care vor absolvi clasa a VIII-a în anul școlar 2020-2021. În urma modificării aduse de ministrul Cîmpeanu însă, în județul Vaslui, pentru anul școlar 2021-2022, cifra de școlarizare va fi de 143 de clase a câte 24, respectiv 26 de elevi.
„Propunerea domnului ministru Sorin Câmpeanu, de diminuare a numărului de elevi din clasă, arată preocuparea pentru un învățământ de calitate. Conform Ordinului de ministru 5599, planul de școlarizare propus de liceele din județul Vaslui era de 147 clase. Odată cu modificările metodologiei de fundamentare a cifrei de școlarizare, în județ vor fi 143 de clase a IX-a pentru anul școlar 2021-2022, ceea ce înseamnă că vor fi cu patru clase mai puțin decât cifra propusă înainte de modificarea metodologiei.”, ne-a declarat Loredana Roman, inspectorul școlar general al ISJ Vaslui.
Inspectoratul va trebui să transmită la Minister, până pe 1 februarie, proiectele planurilor de școlarizare revizuite, conform noilor reglementari. (M .N.)