Bătrân bolnav salvat de pompierii bârlădeni!
Bărbatul a fost găsit aproape inconștient, căzut la podea într-un apartament situat la etajul VIII al unui bloc din Bârlad.
Duminică, în jurul orei 13.40, pompierii militari bârlădeni au fost solicitați să intervină pentru a debloca accesul în locuința unui bătrân în vârstă de 65 de ani. Omul locuiește într-un apartament situat la etajul VIII al blocului K2, de pe Bulevardul Republicii, în apropiere de Grădina Publică din Bârlad. Familia omului a fost cea care a alertat autoritățile pentru că nu reușeau să ia legătura cu bătrânul, care era cunoscut ca suferind de mai multe boli cronice (diabet, afecțiuni cardiace și afecțiuni degenerative ale sistemului nervos). Oamenii erau extrem de îngrijorați pentru că bătrânul nu a răspuns apelurilor telefonice, dar nici când au sunat la ușa locuinței acestuia. Bănuind cei mai grav, rudele sale au sunat la 112 și în scurt timpla fața locului și-au făcut apariția echipaje de la Detșamentul de Pompieri și Substația Bârlad a Serviciului de Ambulanță a Județului (SAJ) Bârlad.
”La fața locului s-a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare/deblocare și o autospecială cu platformă de lucru la înălțime. S-a reușit pătrunderea în locuință și persoana în cauză a fost descoperită zăcând pe podea, într-o stare de semiconștiență. I s-au acordat primele îngrijiri, după care a fost preluat de colegii de la SAJ Vaslui”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” Vaslui.
Bătrânul a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, unde se află și acum sub supravegherea medicilor.