Trei autovehicule furate depistate de polițiștii vasluieni!
Mașinile aparțineau unor persoane din județ, însă fuseseră furate din Anglia și Suedia.
Timp de două zile, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au derulat o acțiune în urma căreia au reușit să depisteze trei autoturisme care care figurau furate în străinătate. Mașinile au fost găsite pe raza localităților Ivănești, Perieni și Vaslui.
În data de 13 martie a.c., polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Coșești, comuna Ivănești au depistat o autoutilitară înmatriculată provizoriu în județul Vaslui, aflată în posesia unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din aceeași localitate. Având suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului în cauză, oamenii legii au efectuate verificări și în scurt timp au aflat că autoutilitara figurează în bazele de date internaționale ca fiind furată din Suedia, din septembrie 2020.
O zi mai târziu, a fost rândul polițiștilor din municipiul Vaslui să depisteze un autoturism aflat într-o situație similară. Acesta era în posesia unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor, s-a constatat că autovehiculul figurează în bazele de date internaționale, ca fiind furat din Marea Britanie, din octombrie 2020.
Al treilea autoturism cu ”probleme” a fost depistat în aceeași zi, dar pe raza satului Perieni și era deținut de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Bârlad. În urma verificărilor, polițiștii au aflat că și acest autovehicul figura furat, tot din Marea Britanie, însă din ianuarie anul trecut.
În toate cele trei cazuri, autovehiculele au fost ridicate și indisponibilizate, în vederea clarificării situației juridice. De asemeni, au fost deschise dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, cercetările fiind efectuate sub supravegherea procurorilor de la Parchetele Bârlad și Vaslui.
Feriţi-vă de aşa-zisele „chilipiruri”, căci ofertele atractive ascund întotdeauna ceva!
Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra faptului că achiziţionarea de automobile second hand este o afacere atractivă datorită preţului scăzut, dar este în acelaşi timp şi riscantă. Iată câteva dintre sfaturile oferite de oamenii legii celor care sunt amatori de astfel de chilipiruri auto: ”Spre exemplu, riscul tehnic este reprezentat de starea necorespunzătoare din punct de vedere tehnic a autovehiculului. Mulţi din cei ce vând asemenea autoturisme ştiu să le „cosmetizeze” bine înainte, să ascundă aceste vicii tehnice şi să dea astfel impresia că o maşină a fost bine întreţinută şi puţin rulată. Acest risc poate fi limitat prin prezenţa unui specialist auto în momentul achiziţionării sau prin prezentarea autovehiculului la un atelier service autorizat care să constate starea tehnică și gradul de uzură. Din punct devedere juridic, există riscul ca mașina pe care o doriți să o achiziţionaţi să fi fost furată (din România sau din străinătate), seriile de identificare ale automobilului modificate iar actele falsificate. De aceea, când mergeţi să cumpăraţi un autoturism solicitaţi vânzătorului să vă prezinte un act de identitate în original, precum şi actele de identitate ale autoturismului tot în original (certificat de înmatriculare, carte de identitate, etc). Confruntaţi datele din actul de identitate al vânzătorului cu cele din actele de identitate ale autoturismului. Indiferent dacă vânzătorul este proprietarul autoturismului sau un intermediar, în mod obligatoriu se va întocmi un contract de vânzare cumpărare cu persoana cu care se încheie efectiv tranzacția. În situația în care vânzătorul este un intermediar, acesta va prezenta un contract de vânzare-cumpărare prin care să se ateste modalitatea în care a ajuns în posesia acelui vehicul. Acest contract va purta obligatoriu ștampila organului fiscal pe raza căruia domiciliază vânzătorul. Seriile înscrise (pansonate) pe motor, caroserie, şasiu trebuie să fie aceleaşi cu cele existente în cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare ale autoturismului (fiţi foarte atenţi la acestea pentru că pot fi modificate !). Pentru o siguranţă sporită în achiziţionarea unui autoturism second hand la prima înmatriculare în România, înainte de încheierea actelor şi plata preţului maşinii, primul pas pe care ar trebui să-l faceţi ar fi ca împreună cu vânzătorul şi autoturismul să vă deplasaţi la Registrul Auto Român, unde după o prealabilă verificare vi se va elibera cartea de identitate a vehiculului (C.I.V.) și certificatul de autenticitate”, sunt câteva dintre sfaturile pe care polițiștii vasluieni le dau celor care sunt amatori de ”chilipiruri” auto.