Municipiul Vaslui va încheia un acord de cooperare cu orașul Anenii Noi, din Republica Moldova
Consiliul Local Vaslui va aproba în ședința ordinară din această săptămână un acord de cooperare cu o unitate administrativ teritorială de peste Prut. Este vorba despre acordul de cooperare între municipiul Vaslui, judeţul Vaslui din România şi orașul Anenii Noi, Raionul Anenii Noi din Republica Moldova. Prin votul lor, consilierii locali îl vor împuternici pe Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, să semneze acordul de cooperare.
„Primăria oraşului Anenii Noi, din Republica Moldova, a transmis Primăriei Vaslui o scrisoare de intenţie pentru stabilirea unor relaţii de colaborare. Până în prezent, oraşul Anenii Noi a colaborat cu Consiliul Judeţean Vaslui în domeniile cultură şi educaţie, dezvoltând parteneriate de succes. Luând în considerare legăturile istorice dintre România şi Republica Moldova, consider că semnarea unui acord de cooperare ar pune bazele realizării de proiecte comune între cele două comunităţi, potrivit competenţelor de care dispun şi în conformitate cu legislaţiile în vigoare în cele două state, în domeniile economic, social, cultural, învăţământ, sportiv, transport, turism, agricultură”, a precizat Vasile Pavăl.
Prin această colaborare, cele două autorităţi locale vor pune în practică obiectivele comune propuse, vor stabili parteneriate la nivel local, vor face schimb de opinii, de idei şi de experienţe şi vor pregăti şi implementa, la nivel local, activităţi şi proiecte comune, vor încuraja progresul comun în toate domeniile vieţii economice și sociale.
(Dănuț CIOBANU)