AgriculturaLocal

Țăranii se pregătesc de recoltatul la porumb. Peste 87.000 de hectare sunt cultivate cu porumb

Agricultorii din județul Vaslui nu au început până la această dată recoltarea la porumb. În total, fermierii au cultivat cu porumb o suprafață totală de 87.935 de hectare. Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui, a spus că recoltarea va începe în aproximativ două săptămâni, deoarece gradul de umiditate este încă destul de mare.

„Avem un grad de umiditate de peste 20%, în condițiile în care umiditatea stas este de 14%. Aceasta este cultura cea mai mare aflată în teren arabil în județul nostru. Țăranii au cultivat cu porumb 56.514 hectare, intreprinderile individuale, persoanele fizice autorizate și asociațiile familiale au cultivat cu porumb 11.001 hectare, societățile comerciale au cultivat 18.510 hectare etc.”, a spus Gigel Crudu.

Dacă la porumb recoltarea este în așteptare, fermierii vasluieni au început să strângă de pe câmpuri floarea soarelui. Până la această dată s-au recoltat 665 hectare de floarea soarelui dintr-un total de 57.115 hectare. Primele parcele recoltate cu floarea soarelui sunt din zona Epureni, Șuletea, Pochidia, Tutova, Albești, Grivița, Solești.

Pe lângă campania de recoltare, producătorii agricoli au demarat și campania de însămânțări de toamnă. Astfel, au fost semănate 8.263 hectare de rapiță, dintr-un program total anunțat de fermieri de 19.067 hectare.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Back to top button