AgriculturaLocal

Fermieri vasluieni sunt îndemnați să își asigure culturile agricole!

Asigurările agricole sunt extrem de importante în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care le pot afecta producția agricolă sau pentru acoperirea pagubelor cauzate de fenomenele climatice nefavorabile. Asigurările agricole joacă un rol semnificativ în stimularea investiţiilor în agricultură şi în stabilizarea veniturilor producătorilor agricoli.

Fermierii activi care încheie un contract de asigurare cu o societate de asigurări pot să beneficieze de sprijin nerambursabil prin Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”, prin care se subvenționează 70% din valoarea primei eligibile și  care este plătită efectiv de către fermier pentru asigurarea culturilor, plantelor și animalelor.

Pentru a beneficia de sprijinul nerambursabil fermierul are obligația de a prezenta la Cererea de finanțare dovada plății a cel puțin 50% din valoarea totală a primei de asigurare aferentă Contractului de asigurare care face obiectul Cererii de finanțare. Contractul de asigurare trebuie să fie încheiat pentru cel puțin o cultură/ plantație/ specie și pentru cel puțin unul din riscurile eligibile.

Anul agricol – reprezintă perioada de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole care privesc o recolta și strângerea recoltei respective. Fondul disponibil pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” este de 31.200.000 Euro. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 17.1 este de 31 octombrie 2021, ora 16:00.

Condiţii obligatorii pentru eligibilitate:

  • Să fie persoană fizică sau juridică română;
  • Să acţioneze în nume propriu;
  • Persoana fizică/ reprezentantul legal al solicitantului – persoană juridică, să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare;
  • Să fie fermier activ;
  • Să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscurile prevăzute de prezenta sub-măsură și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract;

Să utilizeze terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin) și/sau să dețină, să crească sau să exploateze animale;

  • Să încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură/pentru întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației; în cazul plantațiilor pomicole/ viticole se va asigura întreaga suprafață plantată cu aceeași specie;
  • Să nu creeze condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor art. 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în orice etapă de acordare a sprijinului.

Riscurile eligibile care fac obiectul sM 17.1:

  • Fenomene climatice nefavorabile, respectiv: seceta; arșița; inundațiile; grindina; înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară); ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată; furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.
  • Infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.
  • Boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională, care se regăsesc în Anexa nr. 5, respectiv: tuberculoza bovină; bruceloza bovină; bruceloza ovină și caprină (B. melitensis); boala veziculoasă a porcului; antraxul; pleuropneumonia contagioasă bovină; echinococoza; campilobacterioza; listerioza; trichineloza; Escherichia coli verotoxigenă (E. coli); pesta micilor rumegătoare; variola ovină; variola caprine; dermatoza nodulară contagioasă.
  • Să utilizeze terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin) și/sau să dețină, să crească sau să exploateze animalele.
  • Să încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură / pentru întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației; în cazul plantațiilor pomicole / viticole se va asigura întreaga suprafață plantată cu aceeași specie.

Producătorii agricoli interesați de accesarea sM 17.1 pot consulta Ghidul Solicitantului  disponibil pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R) sau Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R).

 

 

Related Articles

Back to top button