”Bonus” la pandemia de COVID-19: Gripa aviară își face simțită prezența!
De parcă nu ar fi fost îndeajuns necazurile provocate de pandemia de COVID-19, încă o molimă își face simțită și pe teritoriul țării noastre – gripa aviară. Autoritățile sanitar-veterinare din România au confirmat recent că în județul Călărași a fost depistat un exemplar de lebădă de iarnă de la care s-a izolat subtipul H5N5. Deja, la nivelul Uniunii Europene se vorbește despre un context epidemiologic din cauza depistării a mai multor cazuri de influiență (gripă) aviară înalt patogenă în diferite state de pe continent.
În consecință, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a transmis adrese de înștiințare către toate exploatațiile comerciale de păsări de la nivelul județului și către consiliile locale prin care solicită implementarea unor măsuri care să prevină pătrunderea virusului în exploatație și difuzarea lui în cazul în care acesta a fost identificat la nivelul efectivelor de păsări din exploatație.
Conducerea DSVSA Vaslui a solicitat administratorilor exploatațiilor comerciale de păsări și a exploatațiilor comerciale de tip A de păsări, precum și medicilor veterinari care au încheiate contracte de prestări servicii cu aceste exploatatii să întreprindă toate măsurile în vederea limitării propagării virusului influenței aviare: revizuirea planurilor de biosecuritate și întărirea măsurilor de biosecuritate la nivelul fiecărei exploatații de păsări; monitorizarea zilnică a statusului de sănătate al păsărilor și anunțarea de urgență la DSVSA Vaslui a modificărilor apărute în starea de sănătate a acestora; realizarea programului de supraveghere pentru influența aviară prin recoltarea de probe și afluirea lor catre LSVSAJ (Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Județean) Vaslui. În situația în care se achiziționează păsări vii din spațiul intracomunitar, sî notifice transporturile la DSVSA Vaslui și să respecte locul de destinație a păsărilor menționat în certificatul TRACES.
Cât privește gospodăriilor populației, autoritățile sanitar-veterinare vasluiene anuță că se impun a fi respectate urmîtoarele măsuri:
– Creșterea păsărilor numai în interiorul curții cu luarea tuturor măsurilor în vederea prevenirii intrării în contact a păsărilor domestice cu păsările sălbatice;
– Interzicerea accesului pîsărilor domestice în afara curților;
– Interzicerea accesului palmipedelor (rațe, gâște ) la luciurile de apă ;
– Este interzisa achizitâționarea de păsări (pui de o zi, pui zburați, găini reformă) de la mijlocitorii de afaceri – mașinile care transportă și vând păsări prin localități.
”Solicităm crescătorilor de păsări să supravegheze starea de sănătate a acestora și să anunțe de urgență medicul veterinar în cazul în care apar cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate la păsările pe care le dețin. În perioada următoare DSVSA Vaslui va intensifica controalele la nivelul exploatațiilor comerciale de păsări și la nivelul gospodăriilor populației, în vederea verificării a modului în care sunt respectate condițiile de biosecuritate la nivelul acestor exploatații. Acolo unde situația o va impune, se vor lua măsuri care să conducă la remedierea deficiențelor constatate, iar acolo unde se vor constata nereguli grave se vor aplica sancțiuni conform legislației sanitare veterinare în vigoare”, se arată într-un comunicat emis de conducerea DSVSA Vaslui.