Local

Un tânăr din Iana a dispărut după ce a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Bârlad!

Un tânăr din comuna Iana – Mădălin Leonte, în vârstă de 27 de an – este căutat de polițiști și familie după ce a în urmă cu câteva zile a dispărut după ce fusese transportat la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad.

”Polițiștii bârlădeni au fost sesizați pe 24 noiembrie că pe 20 noiembrie a plecat, în mod voluntar, de la o unitate medicală din municipiul Bârlad, unde fusese transportat spre a fi internat. Până în prezent nu a revenit la domiciliu și nici nu a putut fi contactat de membrii familiei. Bărbatul căutat suferă de afecțiuni psihice. În prezent, poliţiştii desfășoară activităţi specifice, în vederea depistării persoanei dispărute”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Iată care sunt semnalmentele tânărului dispărut: înălțime de 1.72 metri, față ovală, greutate de aproximativ 70 de kg., constituție atletică, păr scurt negru. În momentul dispariției era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni (blugi) de culoare albastră, geacă de culoare neagră și era încălțat cu o pereche de pantofi sport de culoare albastră.

Dacă ați văzut această persoană sau aveți informații despre ea, anunțați cea mai apropiată unitate de poliție sau apelați  112!

Related Articles

Back to top button